Marti 26 Noiembrie 2024, Actualizat acum 330 zile 12:00 am

Vezi cine a câştigat marele premiu al concursului EuropAffiche România organizat în judeţul Suceava!

poster As. Blijdorp RomaniaDirecţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, la iniţiativa Fundatiei Jérôme Lejeune, a organizat cea de a III-a ediție a concursului EuropAffiche în România, care se adresează tinerilor peste 14 ani dar și adulților  cu dizabilităţi intelectuale,  în data de 3 octombrie 2014, începând cu orele 10,00 la Salon  Zamca din cadrul Hotelului Zamca.

Cea de a II-a ediție a concursului EuropAffiche care a avut loc la Timișoara în data de 9 Mai 2013,  a fost câștigată de echipa de la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Mitocu Dragomirnei din cadrul DGASPC Suceava, echipa care a beneficiat de o excursie gratuită de trei zile la Bruxelles (cu prezentarea afișului câștigător la Parlamentul European) cu sprijinul domnului Cristian Bușoi, europarlamentar.

As. Blijdorp RomaniaConcursul din  acest  an a avut ca temă ,,Europa şi Castelele ei! Istorie, Legende, Arhitectură” şi a fost  o provocare adresată tinerilor cu dizabilităţi intelectuale de a se implica într-o activitate de creaţie, pentru a le pune în valoare potenţialul artistic şi  capacitatea de exprimare prin descoperirea ţărilor Europei şi frumuseţilor acestora.

Echipele participante în concurs au creat, timp de câteva luni, câte un poster care a cuprins date despre castelele şi palatele ţării pe care o reprezentau şi ale altor două ţări europene alese de acestea, cu similitudinile şi diferenţele lor. Fiecare echipă participantă în concurs a fost  compusă din 4 persoane cu dizabilităţi şi 2 însoţitori.

Fundația Jerome Lejeune din Franța a susținut financiar organizarea concursului la Suceava, iar Ambasada Franței în România a cofinanțat proiectul prin Excelența Sa, domnul Francois SAINT-PAUL, ambasador extraordinar și plenipotențiar.

Înscrierea în concurs s-a finalizat în data de 15 iulie 2014, regula concursului fiind ”primele 5 echipe înscrise sunt admise în concurs”, astfel că echipele admise în concurs au fost următoarele:

  1. Centrul Rezidențial ”Henri Coandă” Bacău din cadrul DGASPC Bacău;
  2. Complexul de Recuperare Neuro-Psiho-Motorie ”Bijdorp- O Nouă Viață” Suceava din cadrul DGASPC Suceava;
  3. Asociația ”Blijdorp România” Suceava;
  4. Centrul de Integrare și Terapie Ocupațională pentru persoane cu dizabilități din cadrul Fundației de Dezvoltare Locală ”Speranța” Târgu Neamț;
  5. Liceul Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz Cluj Napoca.

Comisia de Jurizare a concursului EuropAffiche a fost formată din membri ai Fundației Jérôme Lejeune din Franța, reprezentanți ai Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, precum și personalități sucevene din mai multe domenii: artă, televiziune, literatură, societate civilă. Fiecare membru al juriului a punctat echipele pe mai multe fișe de jurizare, ținând cont de mai multe aspecte: creativitate, respectarea temei, materiale folosite la fabricarea afișului, portofoliu, modul de prezentare al concurenților, modul în care a fost realizată harta Europei.

Comisia de jurizare  a fost formată din:

  1. Elizabeth BISBROUK – Specialized pedagogy, Fundația Jerome Lejeune;
  2. Marie Dominique DANIEL -Doctor and Artist, Franta;
  3. Marie Elisabeth HERRAULT- Specialized youth worker, Franța;
  4. Mihai PÎNZARU PIM- Grafician și caricaturist roman-România;
  5. Luminița ALDEA- Scriitoare-Suceava,România;
  6. Sophia-Cristina LAURIC- Artist plastic Suceava, România;
  7. Adriana DASCĂLU BULINĂ -Jurnalist/Redactor tv-Televiziunea Intermedia Suceava, România;
  8. Codrin SCUTARU- Secretar de Stat, MMFPS-PV, România ;
  9. Diana Bucătaru, consiliera doamnei prof. univ.dr. Sanda Maria Ardeleanu, deputat;
  10. Antoniu Flandorfer, inspector superior, Instituția Prefectului Suceava.

Deschiderea evenimentului a fost făcută de către domnul Dan Ionuț Adomniței,  director al instituției organizatoare a concursului, care a urat succes tuturor participanților. Cuvinte de bun venit a adresat concurenților și domnul Cătălin Nechifor, președintele Consiliului Județean Suceava, domnul Codrin Scutaru, secretar de stat în  Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum și de către reprezentanta Fundației Jérôme Lejeune din Franța, doamna Elizabeth Bisbrouk, care s-a arătat încântată de participanți și de condițiile în care se desfășoară concursul din acest an.

Fiecare echipă înscrisă în concurs și-a prezentat, în ordinea înscrierii în concurs, posterul realizat de către persoanele cu dizabilități coordonate de educatorii acestora, precum și portofoliul realizat de fiecare echipă în care au fost imortalizate momente ale fabricării posterului astfel încât, la final, membrii juriului au avut nevoie de o perioadă mai lungă pentru deliberare, deoarece fiecare poster a fost deosebit de bine realizat.

În timpul destinat deliberării juriului, echipele prezente în sală precum și invitații (sponsori, parteneri) s-au bucurat de câteva momente artistice oferite de către căștigătorii de anul trecut ai concursului EuropAffiche, de la CRRN Mitocu-Dragomirnei care au pregătit o scenetă istorică precum și de recitalul tânărului artist Alexandru Cozaciuc care a cântat la mai multe instrumente muzicale și care a primit din partea Ambasadei Franței în România un microfon special, adaptat nevoilor sale.

La final, fiecare echipă prezentă în concurs a primit din partea Fundației Jérôme Lejeune distincții și medalii, iar din partea Ambasadei Franței în România, cadouri substanțiale personalizate în funcție de preferințele fiecărei echipe (jocuri educative, materiale didactice, rucsacuri echipate, o tabletă, plachete personalizate, tricouri și şepci personalizate, lumânări personalizate etc) precum și câte o ramă foto cu fotografia fiecărei echipe participante pentru fiecare concurent. Plachetele, lumânările, tricourile, șepcile și rucsacurile personalizate au fost realizate în cadrul atelierelor protejate ale Fundaței de Dezvoltare Locală ”Speranța” din Târgu Neamț.

Marele premiu al concursului a fost câștigat de către Asociația Blijdorp România și  constă în efectuarea a unei excursii gratuite de trei zile la Bruxelles, cu vizită la Parlamentul Europei, pentru echipa câstigătoare, unde aceasta îşi va prezenta posterul câştigător.

Excursia de trei zile la Bruxelles cu avionul și vizita la Parlamentul European vor fi posibile grație implicării în acest proiect a domnului Cristian Bușoi, europarlamentar român, care a asigurat și anul trecut deplasarea la Bruxelles a echipei căștigătoare de la CRRN Mitocu Dragomirnei din cadrul DGASPC Suceava.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*