Comercianţii din Bazar se plâng din cauza condiţiilor în care îşi vând marfa

4 octombrie 2014

bazarZeci de comercianţi din bazarul sucevean se plâng că nu au condiţii decente în care să îşi vândă marfa. Potrivit consilierului local independent Adrian Arămescu, vânzătorii care au închiriat Hala nr.3, care nu a fost prinsă în programul de modernizare susţinut de Primărie în anii anteriori, au reclamat că stau în condiţii necorespunzătoare.

like-facebookExistă o cerere a comercianţilor din Bazar, depusă de vreo 6 luni de zile cu privire la Hala numărul 3, care nu este închisă. Având în vedere că vine frigul, trebuie să găsim în bugetul local o sumă pentru a o împrejmui şi acoperi. Acei oameni plătesc şi ei taxe şi impozite, dar nu se bucură de condiţii umane pentru a-şi desfăşura activitatea , a declarat Adrian Arămescu.
Lucrările de modernizare a Bazarului au fost estimate la 11 milioane de lei.

 „Din păcate, contractul pentru modernizarea Bazarului, aprobat în Consiliul Local, a fost închis. Am fost la faţa locului, este problemă reală şi vrem să o rezolvăm. Trebuie să găsim soluţia legală întrucât nu este vorba despre bani, suma nefiind una mare, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia