Preşedintele Partidului Liberal Reformator, Călin Popescu Tăriceanu, se află, începând de miercuri seară, într-o campanie preelectorală în județul Suceava. El este însoţit de foştii ministri liberali Daniel Chiţoiu şi Cristian David și deputatul de Prahova,Virgil Gurău. Miercuri seară, Tăriceanu a avut o întâlnire cu simpatizanții și aleși locali din judeţele Suceava şi Botoşani. Tăriceanu a avut o discuţie cu uşile închise cu liberalii care îl susțin în demersul său către Cotroceni. Joi, Tăriceanu vizitează fabrica de înghețată Bety Ice și fabrica de încălțăminte Dennis, două unități etalon în municipiul Suceava.







