Organizaţia Naţională ,,Cercetaşii României” – filiala Dej derulează, până pe 15 septembrie, un proiect în cadrul căruia doi tineri cercetaşi din municipiul Dej străbat Carpaţii Occidentali, Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Orientali. Pe parcursul a 52 de zile, aceştia duc de-a lungul Carpaţilor din România mesajul ,,SALVAŢI MUNTELE – ULTIMA RESURSĂ A ROMÂNIEI”.
În această expediţie, Gabriel Gălbează şi Adrian Marton, ambii în vârstă de 18 ani, fac o documentare cu privire la starea marcajelor turistice, starea traseelor, curăţenia existentă pe traseele de creastă, defrişările din anumite zone, păstoritul în zonele interzise şi consecinţele sale, trăgând astfel un semnal de alarmă şi contribuind la educarea societăţii în care trăim.
Zilele 42 – 46 din cadrul expediţiei vor fi dedicate traseelor din judeţul Suceava. Astfel, vineri, 5 septembrie, cei doi cercetaşi vor porni din judeţul Harghita pe traseul Lacul Iezer – sub Vf. Bradul Ciont – Vf. Iezerul Călimanului -Vf. Călimanul Cerbului – Gura Haitii şi se vor întâlni în localitatea Gura Haitii cu jandarmii montani, care îi vor însoţi în deplasarea spre Vatra Dornei. Perioada 6-7 septembrie va fi dedicată unor activităţi în zona Vatra Dornei, urmând ca în zilele de 8 şi 9 septembrie, cei doi tineri să parcurgă traseul Vatra Dornei – Vf. Runc – Şesul Muntelui – M. Tarniţa – Vf. Fărăoane – ocolire Schitul Rece – Vf. Bâtca Târşului – M. Şveiţaria – Lacul Icoana –– Şaua Diecilor – Vf. Diecilor – Vf. Omu – Pasul Rotunda.
Demersul celor doi cercetaşi va fi sprijinit şi monitorizat de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava pe întreaga perioadă a desfăşurării expediţiei pe teritoriul judeţului Suceava.
Sprijinul acordat de jandarmii montani pentru desfăşurarea în condiţii optime a expediţiei celor doi cercetaşi, pe întregul traseu parcurs în Munţii Carpaţi, se înscrie în activităţile propuse pentru atingerea obiectivelor prevăzute şi asumate în cadrul proiectului Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române, finanţat prin Programul de cooperare elveţiano-român.
Începând cu luna iulie a.c., la nivelul Jandarmeriei Române se derulează o campanie intitulată “Jandarmeria montană, pentru un mediu sigur! Siguranţă la înălţime!”, care are ca obiective sensibilizarea în legătură cu importanţa protejării mediului înconjurător, precum şi cunoaşterea rolului pe care îl are Jandarmeria Română în asigurarea unui mediu sigur pentru turişti, în zonele montane. De asemenea, Jandarmeria Română îşi propune ca, prin derularea proiectului şi îmbunătăţirea cadrului de cooperare cu celelalte instituţii abilitate de la nivel central şi local, să contribuie la realizarea unui model integrat de asigurare a siguranţei publice, menit să contribuie semnificativ la dezvoltarea durabilă a turismului montan.
Jandarmeria Montană este structura specializată destinată pentru menţinerea ordinii publice în staţiuni montane şi pe trasee turistice din zona acestora şi care are în componenţa sa 82 de secţii şi posturi montane şi balneare, răspândite în cele mai reprezentative zone turistice şi arii protejate de pe teritoriul naţional.