Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Cătălin Nechifor: Dacă va fi exprimată dorinţa vreunui primar să vină la PSD, vom discuta punctual

Preşedintele organizaţiei judeţene PSD, Cătălin Nechifor, susţine că nu ştie, deocamdată câţi primari vor trece la PSD o dată cu ordonanţa de urgenţă a Guvernului prin care aleşii nu îşi  pierd mandatul.

„Nu stiu, vom vedea, eu încă n-am studiat foarte clar ordonanţa, rămâne o chestiune de decis. Filosofia după care mergem e una cât se poate de transparentă, nu există chestiuni subterane, funcţie de ceea ce cred aleşii locali putem purta discuţii cu toţi, iar decizia va fi luată în comun. Nu avem un target în sensul ăsta, orice discuţie dacă va fi, va fi în termeni absolut transparenţi, pentru că sunt foarte mulţi aleşi locali care au crezut în USL. Nu exclud nici un dialog, cu nimeni, avem capacitatea de a asculta cu toţi. Am spus-o de mai multe ori că nu voi fi eu cel care va face primul pas într-o schimbare politică, dar acum deja suntem în situaţia în care s-a încercat din partea PDL modificarea componenţei Consiliului Local şi Consiliului Judeţean şi cred că avem argumente să purtăm discuţii cu cei care se simt parte a unui proiect politic câştigător în 2012. Nu avem în calcul schimbarea vreunui viceprimar în acest moment. A fost din partea celor de la PDL clar un atentat la buna funcţionare a administraţiei publice locale. Uitaţi-vă la Fălticeni ce a fost, cu acea decizie privitoare la profesori şi la terenul de joacă. Datorită unor orgolii politice s-a blocat o decizie care era bună pentru cei care trăiesc acolo. Dacă va fi exprimată dorinţa vreunui primar să vină la PSD, vom discuta punctual, dar deocamdată, nu am făcut niciun demers în acest sens”, a spus Nechifor.

OUG care permite migraţia aleşilor locali pentru 45 de zile fără ca aceştia să-şi piardă mandatul a fost adoptată de Guvern. Premierul Victor Ponta a declarat  că îşi asumă OUG privind migraţia primarilor, pentru că trebuie făcută dreptate, el precizând şi că termenul în care aleşii locali îşi pot alege partidul va fi de 45 de zile.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*