Pentru următoarele 21 de luni, conducerea Spitalului Judeţean „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava a încheiat un contract cu o firmă de pază în valoare de aproape 500.000 de lei. Nu mai puţin de şapte firme au vrut să primească acest contract, însă câştigătoare a fost desemnată o firmă din Iaşi, respectiv SC Compania de pază Pantera SRL. Valoarea contractului este de exact 489.216 lei, fără TVA. Contractul nu poate fi subcontractat.
„Se vor presta, în principal, servicii de pază, cu agenţi neînarmaţi pe posturi permanente, conform Planului de pază şi care vor asigura paza obiectivelor, a bunurilor, precum şi a persoanelor (cadre medicale, pacienţi, vizitatori)”, se arată în contract.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia