Peste 10.000 de credinciosi au participa la Hramul Manastirii Putna. Intre pelerini s-au numărat premierul Victor Ponta, europarlamentarul Daciana Sarbu, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, si foarte multi parlamentari.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen. Alături de preoţii suceveni veniti in numar foarte mare la Putna, au fost prezenţi şi înalţi prelaţi de peste hotare intre care Preasfinţitul episcop Ignatie, mitropolitul antiohian al Franţei şi al Europei De Vest şi de Sud, originar din Siria.
Printre cei care au participat la slujbă s-au numărat şi premierul României, Victor Ponta, şi soţia sa Daciana Srabu, dar si ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu, primarul de Iași, Gheorghe Nichita, presedintele CJ, Catalin Nechifor, prefectul Sucevei, Florin Sinescu, senatorul Ovidiu Dontu, senatorul Neculai Bereanu, deputatul Eugen Bejinariu,primarul orașului Vicovu de Sus, Gheorghe Schipor,primarul comunei Voitinel, Maria Plesca etc. Premierul a fost asteptat la intrarea in manastire de primarul comunei,Gheorghe Coroama. Imediat ce a intrat in curtea manastirii, Ponta si sotia sa, au mers sa se inchine la mormantul lui Stefan cel Mare si sa se roage la Icoana Facatoare de Minuni din biserica despre care se spune ca are puteri miraculaose. Dupa slujba care a avut loc in curtea Manastiri Putna peo scena special amenajata, premierul a fost invitat sa participe la agapa frateasca din sala de tron a complexului monahal. Ca in fiecare an, la cea mai mare sarbatoare a Manastirii Putna, Hramul complexului monahal, vin pelerini si de peste hotare, din zona Cernauti-ului si din Chisinau. Cei care iubesc traditiile locului, imbraca straie desarbatoare si poarta cu mandrie costumul popular traditional zonei .
In cuvantul de invatatura de dupa slujba arhiereasca , ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei si Radautilor a vorbit ca si anul trecut, credinciosilor despre însemnătatea Maicii Domnului pentru creştinii ortodocşi si a acestei sarbatori.
„Maica Domnului se roagă pentru noi, şi noi ne rugăm pentru Maica Domnului. Şi cele mai frumoase rugăciuni sunt cele pe care le adresăm Maicii Domnului. Si binecredinciosul domnitor al Moldovei, Ştefan cel Mare a închinat această mănăstire Maicii Domnului. Marele Stefan purta cu el in permanenta trei icoane, cea a Mântuitorului, a Maicii Domnului şi a Sf. Ioan Botezătorul”, a spus IPS Pimen.
Inalta fata monahala le-a vorbit credinciosilor despre importanta postului, a rugaciunii ,asemanand Romania cu „grădina Maicii Domnului”. IPS Pimen a amintit ca „noi, ceea ce se află într-o grădină frumoasă. Pomi fructiferi. Această grădină o udăm cu rugăciunea, cu postul şi cu faptele cele bune”. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a amintit credinciosilor si de faptul ca România a reusit sa treca prin momentele grele de-a lungul instoriei datorită credinţei în Dumnezeu şi în Maica Domnului si a reusit, in cuda tuturor necazurilor sa creeze „o istorie atât de frumoasă” in cadrul careia seinscrie si Manastirea Putna,unica in lume. IPS a subliniat ca oamenii cu credinta în primul rând le-a fost exemplu Ştefan cel Mare.
La rândul său, stareţul mănăstirii Putna, Velnic Melchisedec le-a amintit tuturor credincioşilor despre preasfinţitul episcop Ignatie, mitropolitul antiohian al Franţei şi al Europei De Vest şi de Sud, originar din Siria si a amintit ca anul viitor se vor aniversa 550 de ani de la punerea temeliei acestui lăcaş de cult. Fata monahala a amintit si de faptul că la Putna au început deja lucrările de modernizare a mănăstirii si care se spera sa fie gata pina in 2015,odata cu sarbatorirea marelui eveniment.Dupa slujba, soborul de preoti a coborat in multime si s-a oprit pentru a-l saluta pe premier şi pe soţia acestuia. Stareţul mănăstirii, Velnic Melchisedec şi Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen i-au binecuvântat si i-au invitat la agapa frăţească unde s-a servit mancare de post. La iesire au primit cadou o icoana cu Maica Domnului si pruncul, un CD cu rugaciuni si cantece religioase si o carte scrisa de Arhiepiscopul Justin Chira „ Traiti frumos si -n bucurie”.
Chiar daca in curte s-au aflat PDL Suceava , Gheorghe Flutur, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu care este si prim-vicepreşedinte al PDL, acestia se pare ca nu au fost invitati la agapa frateasca a manastirii si imediat dupa slujba au plecat .