Hoţ prins în flagrant delict de un poliţist aflat în afara serviciului

13 august 2014

Un hoţ a fost prins, marţi, în Piaţa Agroalimentară Siret de un poliţist aflat în timpul liber. Gheorghe C., de 63 de ani, din municipiul Suceava îi furase o borsetă cu bani Mariei O., de 34 de ani, din comuna Bălcăuţi.

Maria O. se afla în jurul orei 12.30 în Piața agroalimentară Siret unde vindea produse nealimentare. Din declarația acesteia rezultă că a lăsat borseta sub taraba unde avea afișate produsele, iar când a vrut să scoată niște bani a observat că borseta îi dispăruse. Văzând acestea a strigat după ajutor, spunând că i-a fost sustrasă borseta.

În imediata apropiere a locului faptei, a fost observată o persoană de sex masculin, care avea o borsetă sub brațul stâng și care a încercat să o abandoneze imediat ce a observat agitația din jurul său.

În zona comiterii furtului se afla un poliţist în ţinută civilă din cadrul Poliției oraşului Siret, care, după ce s-a legitimat, a procedat la imobilizarea bărbatului bănuit de comiterea faptei şi ulterior l-a condus la sediul poliţiei oraşului Siret.

La sediul poliției s-a prezentat și partea vătămată căreia i-au fost înmânate bunurile sustrase de Gheorghe C..

Cercetările sunt continuate de către  Poliția oraşului Siret sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia