Edilul Sucevei cere urgentarea lucrărilor la rețeaua de apă și canalizare. Primarul municipiului reședință de județ, Ion Lungu, a avut marţi o întrevedere cu şefii de şantier ai firmei Pfeiffer și a cerut aducerea la starea iniţială în special a arterelor intens circulate între care străzile Aurel Vlaicu, Aron Pumnu, Biruinţei, Iacob Zadik şi Grigore Antipa.
Lungu a atras atenţia asupra altor străzi care se află în întârziere și a căror lucrări trebuie finalziate pentru că și populația s-a săturat să tot aștepte.
“Străzile Petru Rareş, în zona Pieţei, zona Zamca. La fel, în cartierul Iţcani, strada Zefirului, unde trebuie făcută o subtraversare, sau pe strada Grigore Alexandru Ghica. Sunt o serie de lucrări care trebuiesc accelerate. S-a lucrat ceva mai bine, dar eu insist, în continuare, constructorul să se mobilizeze în această vară. Am avut şi ghinion, acea săptămână cu ploi abundente, când şanţurile săpate se umpleau imediat cu apă. Acum însă trebuie să profităm și de vremea caldă și să se lucreze intens”, a declarat Lungu.