Doi minori din Rădăuţi s-au dat în spectacol cu o motocicletă, iar acum dau socoteală poliţiştilor

15 iulie 2014

Luni după-amiază, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti au fost sesizați despre faptul că doi tineri conduc în mare viteză pe raza comunei Frătăuții Noi o motocicletă neînmatriculată.

În urma verificărilor efectuate de polițiști au fost identificați doi minori, ambii de 15 ani, din municipiul Rădăuți, fără permis de conducere, care au condus pe rând din municipiul Rădăuți până în comuna Frătăuții Noi, pe DC 178C, o motocicletă.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, iar motocicleta a fost indisponibilizată în vederea efectuării de cercetări, întrucât minorii nu aveau asupra lor documente  care să ateste proveniența acesteia”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia