În perioada 03-07 iulie, Primăria municipiului Rădăuți a organizat manifestări cultural-artistice și sportive, prilejuite de sărbătorirea Zilelor Municipiului Rădăuți – ediția 2014, precum și Festivalul Internațional de Folclor ”Arcanul” ediția XXIII, la care au participat grupuri atât din țară cât și din străinătate, ceea ce a determinat atragerea unui public numeros atât din municipiu cât și din localitățile limitrofe, precum şi numeroşi turişti.
Principalele manifestări au fost reprezentate de Parada cântecului, dansului și portului popular, cu formațiile participante la festivalul ”Arcanul”, spectacolele de muzică populară precum și concertul de muzică ușoară organizat în seara zilei de 05.07.2014, care a atras și cel mai mare număr de spectatori, estimat la aproximativ 9.000 de persoane.
Poliţiştii de prevenire, împreună cu poliţiştii rutieri şi din structurile de ordine publică au fost prezenţi la aceste evenimente desfăşurând activităţi cu caracter preventiv de informare şi responsabilizare a turiştilor aflaţi în municipiul Rădăuţi dar şi în zona turistică Marginea şi Suceviţa. Turiştii au primit din partea poliţiştilor afişe şi pliante cu recomandări preventive pe linia prevenirii tâlhăriilor şi a furturilor din auto şi genţi şi buzunare, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
De asemenea, au fost organizate acţiuni de descurajare a faptelor antisociale fiind aplicate 12 sancțiuni contravenționale pentru încălcări ale legislaţiei privind ordinea şi liniștea publică şi 49 sancțiuni la regimul circulației rutiere, în valoare totală de aproape 30.000 lei.