Sute de absolvenţi de liceu care nu au luat Bac-ul în anii trecuţi dau examenul în sesiunea din vară

5 iunie 2014

Sute de absolvenţi de liceu din promoţiile anterioare de liceu s-au înscris să dea examenul de bacalaureat în sesiunea din vara aceasta. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava,  5.954 de absolvenţi de liceu s-au înscris la examenul naţional de bacalaureat, în sesiunea iunie-iulie. 5.318 dintre aceştia aparţin promoţiei 2014, iar 636 aparţin promoţiilor anterioare.

Sesiunea din vară începe pe 10 iunie cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A). De asemenea, în perioada 11-13 iunie va avea loc evaluarea compeţentelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, 16-20 iunie - evaluarea compeţentelor digitale, 23-27 iunie - evaluarea compeţentelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. Probele scrise vor avea loc în intervalul 30 iunie - 4 iulie.

Rezultatele vor fi afişate pe 7 iulie.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia