Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar ies, marţi, în stradă

Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar vor picheta astăzi Prefectura Suceava, după cum a informat prof. Giani Leonte, liderul Alianţei Sindicatelor din Învăţământ Suceava (ASIS).

„Revendicările noastre au fost formulate de mai multe ori până acum, însă nu şi-au găsit rezolvarea, astfel că dorim să atragem din nou atenţia asupra acestora”, a precizat prof. Leonte.

Sindicaliştii vor să tragă un semnal de alarmă asupra unor probleme ale angajaţilor din învăţământ, precum nedecontarea cheltuielilor cu naveta cadrelor didactice, lefurile scăzute ale profesorilor debutanţi şi ale personalului nedidactic.

Totodată, sindicaliştii mai vor şi modificarea anumitor prevederi din Legea Educaţiei Naţionale, acordarea gradaţiei de merit şi pentru personalul didactic auxiliar, introducerea posibilităţii dobândirii de către cadrele didactice a celei de-a doua specializări, prin programe de conversie profesională, cu finanţare de la bugetul de stat, reintroducerea sporului de doctorat, posibilitatea pensionării anticipate, cu cel puţin trei ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, regândirea programelor şcolare şi a sistemului de evaluare a elevilor.

Sursa: ziarulevenimentul.ro.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*