Sâmbătă, un echipaj de poliție din cadrul Poliţiei oraş Siret, care executa serviciul de patrulare pe raza orașului, a interceptat două persoane pe str. Alexandru cel Bun, care aveau asupra lor fiecare câte o sacoșă, fiind identificate în persoana lui Diana M., de 27 de ani, cu domiciliul în Republica Ucraina și Ana V., de 48 de ani din comuna Zamostea, judeţul Suceava.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliției orașului Siret, unde s-a procedat la efectuarea unui control asupra sacoșelor, ocazie cu care s-a stabilit faptul că în interiorul sacoșei ce aparținea lui Diana M. se afla cantitatea de 200 pachete țigarete cu timbru ucrainean, iar în interiorul sacoșei ce se afla asupra lui Ana V. se afla cantitatea de 210 pachete țigarete de proveniență ucraineană.
„Întreaga cantitate de țigarete de contrabandă în valoare de 4.100 lei a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. Cauzele au fost preluate de poliţiştii Compartimentului de investigații criminale Siret, cercetările fiind continuate pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.