Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

17 persoane îmbolnăvite în Centrul de Reabilitare şi Recuperare Mitocu Dragomirnei. DSP a început o anchetă!

Un număr de 17 batrâni de la  Centrul  de Reabilitare şi Recuperare  Mitocu Dragomirnei   din comuna suceveană Mitocu Dragomirnei au ajuns, joi seară, la Unitatea de Primire a Urgentelor din cadrul Spitalului Judeţean Sfântul  Ioan cel Nou Suceava, cu febră şi dureri abdominale din cauze încă necunosute.
Directorul medical al Spitalului Judeţean Suceava, Tiberiu Brădăţan,  a declarat că nouă din cei 17 batrâni au fost internaţi, iar restul nu au necesitat internarea. El a spus că, deocamdată, nu se cunosc cauzele care au dus la îmbolnăvirea persoanelor internate la Centrul de Reabilitare şi Recuperare  Mitocu Dragomirnei, iar ancheta a fost preluată de  Direcţia de Sănătate Publică Suceava.
Au fost  făcute analize şi au fost recoltate probe, însă abia luni o să avem rezultatele”, a spus Brădăţan, care a precizat că toţi cei aflaţi pe patul de spital sunt în afara oricărui pericol.
Ei au acuzat dureri abdominale, febră, unii fiind diagnosticaţi cu enterocolită acută”, a mai spus directorul medical.
De cealaltă parte, directorul DSP Suceava, Ludovic Abiţei a declarat că la faţa locului s-a deplasat o echipă de specialişti din cadrul Direcţiei care va efectua o anchetă.
Se va vedea de la ce s-au îmbolnăvit cei instituţionalizaţi la Căminul de bătrâni, unii au grad de handicap, însă se vor recolta probe din mâncare, este posibil să fie o intoxicaţie de la nespălatul pe mâini sau pot fi şi alte cauze”, a spus Abiţei.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*