Câţiva elevi de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din municipiul Suceava, unitate de prestigiu, unde învaţă şi mulţi copii de bani gata, s-au umplut de păduchi. Păduchii au creat probleme imediat după reluarea cursurilor, mai exact de miercuri, de când copiii s-au întors din vacanţa de primăvară. Cazurile de pediculoză (păduchi) în rândul elevilor au fost descoperite în timpul unui control de rutină, efectuat de medicul unităţii.
Păduchii au fost depistaţi la câţiva copii de clasa a V-a, care învaţă într-o sală în care se fac cursuri atât dimineaţa, cât şi după-amiaza. Pentru limitarea numărului de îmbolnăviri, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava a intervenit cu măsuri speciale.
„Conducerea colegiului ne-a solicitat sprijinul, după ce părinţii au încercat să-i trateze pe copii, dar fără succes, cu produse din comerţ. Noi le-am pus la dispoziţie tratamentul pentru deparazitare şi am distribuit substanţe dezinfectante. Dezinfecţia poate fi efectuată de personalul angajat al colegiului sau de o firmă specializată”, a informat ieri directorul adjunct medical al DSP Suceava, dr. Cătălina Zorescu.
1.270 de elevi, în 43 de clase
Directorul Colegiului Naţional „Petru Rareş” Suceava, Daniela Dungeanu, ne-a declarat ieri că deocamdată nu se ştie câţi copii ar fi în această situaţie, deoarece examinarea medicală a elevilor continuă. Ea nu a putut să ne precizeze nici dacă elevii depistaţi cu păduchi au fost izolaţi la domiciliu, până la finalizarea tratamentului, pentru a nu-i molipsi şi pe ceilalţi, însă a subliniat că în unitate urmează o dezinfecţie. Daniela Dungeanu este de părere că problema păduchilor nu este una stânjenitoare, având în vedere uşurinţa cu care se transmite pediculoza.
„Cazuri de pediculoză există în toate unităţile de învăţământ. Ele sunt descoperite de obicei cu ocazia triajului epidemiologic, aşa cum s-a întâmplat şi la noi. Am programat dezinfecţia pentru mâine după-amiază (n.r. sâmbătă, 26 aprilie), deoarece în cursul săptămânii se fac cursuri de dimineaţa până seara”, a adăugat directorul Colegiului Naţional „Petru Rareş” Suceava.
În judeţ, numărul cazurilor de pediculoză în rândul copiilor se menţine ridicat, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, arată evidenţele DSP Suceava. La ultimul control medical efectuat în unităţile de învăţământ, după vacanţa intersemestrială (din luna februarie), au fost depistate 97 de cazuri de pediculoză şi nouă de scabie.
La Colegiul Naţional Petru Rareş Suceava învaţă 1.270 de copii, în 43 de clase.
Sursa: Monitorul de Suceava