Administrația județului Suceava în frunte cu președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, au inaugurat, joi, patru case de tip familial şi un centru de recuperare, la Gura Humorului. Au mai fost prezenți prefectul Florin Sinescu, senatorul PSD, Neculai Bereanu, şeful Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului, Elena Tudor, precum şi alţi reprezentanţi ai Direcţiei sucevene pentru Protecţia Copilului.
Noile investiții fac parte din Programul de Interes Naţional “Închiderea instituţiilor de tip vechi şi înfiinţarea de centre de recuperare, case de tip familial, şi/sau apartamente”. Proiectul a beneficiat de o finanţare de peste 3,2 milioane de lei de la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vîrstnice, precum şi de o cofinanţare de 355.000 de lei de la Consiliul Judeţean Suceava.
Valoarea totală a proiectului a fost de 3.550.000 lei.
Astfel, cele 4 case de tip familial şi centrul de recuperare vor găzdui 64 de copii şi tineri cu dizabilităţi, care necesită permanentă îngrijire, supraveghere şi recuperare psiho-motrică.
Copiii şi tinerii vor beneficia de servicii de îngrijire, educaţionale, servicii de socializare şi petrecere a timpului liber, asistenţă socială, medicală, dar şi de reabilitare.
Centrul dispune de spaţii moderne pentru terapie logopedică, terapie senzorială sau kinetoterapie.