Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

Directorul Companiei Naționale a Uraniului, Ioan Moraru : „Consider că solicitările exced prevederilor actualului contract colectiv de muncă valabil până în 1 iulie 2014”

Directorul Companiei Naționale a Uraniului, Ioan Moraru,  a decalat că niciuna dintre revendicările solicitate de minerii  care au declanșat proetstul spontan, iar apoi s-au bloca în subterean nu a fost asumată de sindicate şi nici de cei care au participat la manifestare.

„Vreau să fac precizarea că nu este vorba de mineri, ci cei cei din transportul subteran. Sunt circa douăzeci de oameni, unii dintre ei se aflau în concediu. Se pare că ar fi trei instigatori între ei aflaţi în legătură cu mediul politic. Au început protestul spontan în curtea mineri, dar apoi au intrat pe la 11.30 şi la ora 14.00 au refuzat să mai iasă din mină, rămânând la rampa unui puţ. In ce priveşte revendicările, vă pot spune că a, primit doar o listă neasumată nici de sindicate şi nici de oamenii care au iniţiat această formă de protest spontan. Consider că solicitările exced prevederilor actualului contract colectiv de muncă valabil până în 1 iulie 2014 din cauză că salariile s-au dat la timp, hrana rece la fel iar primele de asemenea. Am dorit să am o discuţie, dar cu toţi angajaţii, însă cei care au declanşat protestul nu au dorit. Eu rămân în zonă şi mâine (marți  – n.rep.) dimineaţă îi aştept, de la ora 07.30, în sala de apel pentru o discuţie”,  spus  declarat Ioan Moraru după ce a discutat cu minerii.

La rândul său, prefectul județului  Florin Sinescu a declarat că angajaţii au primit anul trecut o majorare de 24 la sută a salariului şi primesc prime cuprinse între 300 şi 500 de lei, în funcţie de veniturile companiei.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a mai spus că solicitările minerilor sunt nemulţumiri punctuale care cred că pot fi soluţionate şi nu sunt reclamate ca  încălcarea unor prevederi din contractul colectiv de muncă
Reamintim că în vara lui 2012, oamenii s-au blocat în mină pentru 72 de ore, nemulţumiţi de nivelul de salarizare.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*