Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Locuinţa unei femei plecată în Italia, spartă de doi tineri

O suceveancă a plecat cu familia în Italia şi şi-a lăsat locuinţa în grija fratelui său de 51 de ani. Casa se află în Gura Humorului, iar bărbatul a mers ultima dată să o verifice pe 7 martie. Sâmbătă, însă, a constatat că locuinţa fusese spartă de hoţi aşa că a anunţat Poliţia.

Infractorii au intrat prin forţarea uşii şi a unui geam termopan, iar din interior au sustras mai multe bunuri, valoarea prejudiciului neputând fi stabilită.

În urma cercetărilor efectuate  de poliţişti au fost identificaţi autorii faptei ca fiind un tânăr de 21 de ani şi un minor de 17 ani, ambii din judeţul  Bistriţa Năsăud, fără forme legale în oraşul Gura Humorului.

Bunurile sustrase au fost recuperate în proporţie de 70% şi  predate părţii vătămate.

Cercetările continuă sub aspectul comiterii  infracţiunii de furt calificat.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*