Girigan vrea ca Primăria să aibă un compartiment de verificare a calității infrastructurii

20 ianuarie 2014

Consilierul municipal PSD,  Eugen Girigan care a fost și director la Direcția |Județeană de Drumuri a declarat luni,  că  Primăria Suceava  ar trebui să aibă propriul control al calităţii lucrărilor de reparaţii care se efectuează la străzi în calitate de beneficiar și nu numai constructorul.

Girigan  consideră că în cadrul Serviciului de administrare străzi atr trebui să funcționeze şi un compartiment pentru controlul calităţii lucrărilor. El a aminti că  în acest an  pentru întreţinerea străzilor sunt prevăzuţi 15 milioane de lei, bani care urmează să fie folosiţi în special pentru străzile secundare şi aleile pietonale.

Consilierul municipal PSD susține că ar trebui făcută o inventariere a străzilor şi în funcție de nivelul de viabilitate și gradul de importanţă, se vor executa lucrările de reabilitare să fie efectuate pe perioada anilor 2014-2016.  Prin programele cu finanţare europeană s-a reuşit reabilitarea principalelor artere şi că prin fonduri de la bugetul local vor fi modernizate restul străzilor.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia