Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Peste 80.000 țigarete de contrabandă confiscate

Sâmbătă, în baza unor activități specifice desfășurate la nivelul Poliției orașului Siret, un echipaj de poliție din cadrul Compartimentului Ordine Publică, a oprit pentru control autoturismul înmatriculat în Ucraina, condus de Z. Heorhii, de 32 de ani, cu domiciliul în raionul Hliboca, Republica Ucraina.

Cu ocazia controlului, în  interiorul autoturismului sub scaunul din dreapta față, în tapițeria scaunelor și în torpedoul autoturismului au fost găsite 4560 țigarete de proveniență extracomunitară ambalate în sacoșe din material plastic.

Întreaga cantitate de țigarete de contrabandă în valoare de 2.280 lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

Cercetările sunt continuare față de Z. Heorhii, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, fapta prev. de art.270, al.3 din Lg.86/2006, modif. prin OUG nr.54/2010. potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava,Ionuț Epureanu, de  asemenea, tot în cadrul acţiunilor desfăşurate şi în baza datelor şi informaţiilor deţinute, la 11.01.2014, ora 15.09, un echipaj  rutier din cadrul Poliţiei municipiului Suceava, aflându-se pe raza localității Cumpărătura, a oprit pentru  control un autoturism care rula pe DN2.

Conducătorul autoturismului a redus viteza circulând cât mai aproape de partea dreaptă a carosabilului, însă a oprit abia după aproximativ 50 m şi imediat conducătorul auto cât și pasagerul din dreapta au ieșit din autoturism fugind pe un teren agricol.

A fost prins pasagerul din dreapta, care a fost identificat în persoana lui L. Florin, de 41 ani din municipiul  Rădăuți.

S-a procedat la verificarea interiorului autoturismului, iar în portbagaj au fost găsite 75.800  țigarete de proveniență extracomunitară, în valoare de 34.689 lei.

L. Florin a declarat că la volanul autoturismului se afla A. Florin de 21 de ani din municipiul Rădăuți, în prezent fiind dispuse măsuri de  căutare şi prindere.

Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul IPJ Suceava, până la finalizarea cercetărilor.

Cauza a fost discutată cu procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, care a dispus continuarea cercetărilor cu L. Florin în stare de reţinere, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt  continuate sub  aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*