Joi dimineaţă, Maricica R. de 81 ani, din oraşul Dolhasca, satul Budeni a sesizat faptul că persoane necunoscute i-au furat din locuință suma de 4.000 lei.
Din verificările efectuate a rezultat că, în jurul orei 08.00, în curtea părții vătămate au intrat două persoane, un bărbat și o femeie, sub pretextul că sunt interesați să cumpere vin. Partea vătămată i-a invitat într-o anexă a casei unde le-a dat să deguste din vinul ce urma să fie vândut.
Autorii au cumpărat 10 litri de vin, înmânându-i părții vătămate o bancnotă de 200 lei. Aceasta a intrat în casă și a adus restul, timp în care autorii au rămas în curte, observând locul de unde a luat banii. După ce au primit restul, cei doi au ieșit din curte, mergând la autoturismul parcat în fața casei iar la scurt timp au revenit, spunându-i părții vătămate că mai doresc să cumpere vin. Partea vătămată însoțită de unul dintre autori respectiv de femeie, s-a deplasat la o anexă de unde a adus vinul iar după plecarea autorilor a constatat faptul că, din portofelul aflat în casă îi lipsea suma de 4.000 lei, sumă ce a fost furată de bărbatul care a rămas în curte.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat în vederea identificării autorilor şi a recuperării prejudiciului.