Prăznuim faptul dumnezeiesc în care credem, în care ne mântuim și pe care îl mărturisim în Simbolul credinței noastre creștine – Crezul și anume: „Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om”.
Nașterea cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos este numită de Sfântul Apostol Pavel „marea taină a creștinătății, a dreptei noastre credințe creștine” (I Tim. 3, 16). Tainele dreptei noastre credințe se înțeleg, după cum scrie Sfântul Ioan Gură de Aur, „prin credință și tăcere”. Ele, tainele lui Dumnezeu, nu se pot înțelege pe deplin cu mintea; ele se înțeleg, cum spune Sfântul Apostol Pavel (I Cor. 13, 9, 12), doar „în parte”, prin credință, credință care ne este dată în dar de Dumnezeu. Acest dar dumnezeiesc trebuie păstrat și sporit prin harul lui Dumnezeu care ni se împărtășește în cele șapte Sfinte Taine ale Bisericii, începând cu cea a Botezului și plinindu-se cu cea a Euharistiei, adică împărtășirea cu Prea Sfântul Trup și Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos. Acest dar sporește și prin strădaniile noastre duhovnicești de curățire de păcate în Sfânta Taină a Spovedaniei și, nu în ultimul rând, prin faptele cele bune prin care ajutăm pe „frații prea mici ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.
Aceasta este viața creștină pe care Dumnezeu o cere de la noi. Prin acest fel de trăire a ei s-a răspândit în lumea păgână credința și învățătura creștină cu prețul jertfirii vieții pământești, adică în „chip mucenicesc”, după cum ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur.
Acest mod de răspândire și primire a credinței creștine ne este arătat de Tertulian, unul dintre scriitorii bisericești din veacul al III-lea, în cuvintele: „Oridecâteori suntem secerați de voi, ne facem și mai numeroși; sămânța e chiar sângele creștinilor”. Primii creștini au mărturisit credința și învățătura creștină, au mărturisit pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos prin trăirea lor zi de zi, clipă de clipă, prin iubirea dintre ei, ajutându-se ca frați în Hristos. Această iubire a uimit pe păgâni, făcându-i pe aceștia să rostească cuvintele: „Iată cât de mult se iubesc creștinii între ei”. Ei se iubeau ajutându-se în toate câte zideau sufletește și aduceau mângâiere celor aflați în lipsuri și dureri. Ei „se iubeau”, după cum scrie Minucius Felix: „aproape înainte de a se cunoaște”. Despre acestea să ascultăm câteva învățături dintr-o scriere numită Scrisoare către Diognet, perlă a literaturii creștine din primele trei secole:
„Creștinii nu se deosebesc de ceilalți oameni nici prin pământul pe care trăiesc, nici prin limbă, nici prin îmbrăcăminte […] urmează obiceiurile băștinașilor și în îmbrăcăminte și în hrană și în celălalt fel de viață, dar arată o viețuire minunată […]. Se căsătoresc ca toți oamenii și nasc copii, dar nu aruncă pe cei născuți. Întind masă comună, dar nu și patul. Sunt în trup, dar nu trăiesc după trup. Locuiesc pe pământ, dar sunt cetățeni ai cerului. Se supun legilor rânduite de stat, dar, prin felul lor de viață, biruiesc legile. Iubesc pe toți, dar de toți sunt prigoniți. Nu-i cunoaște nimeni, dar sunt osândiți, sunt omorâți, dar dobândesc viața. Sunt săraci, dar îmbogățesc pe mulți; sunt lipsiți de toate, dar în toate au de prisos. Sunt înjosiți, dar sunt slăviți cu aceste înjosiri; sunt huliți, dar sunt îndreptățiți. Sunt ocărâți, dar binecuvântează; sunt insultați, dar cinstesc. Fac bine, dar sunt pedepsiți ca răi; sunt pedepsiți, dar se bucură, ca și cum li s-ar da viață”.
IUBIŢI FII DUHOVNICEŞTI,
Această trăire creștină ne-o cere Dumnezeu să o avem și noi cei de astăzi. Dacă în vechime unii oameni au tăgăduit faptul întrupării Fiului lui Dumnezeu și s-au lepădat de adevărurile credinței și învățăturii creștine, alții au falsificat învățătura creștină, înstrăinându-se de Dumnezeu, devenind eretici. Astăzi sunt oameni care tăgăduiesc rădăcinile, temelia creștină a culturii europene promovând (încurajând) libertinajul, socotind păcatul sub orice formă ar fi el ca un fapt normal, mai mult, ca un drept personal de a-l săvârși, punându-l chiar sub protecția legilor statului, ca un drept universal al omului, arătând: păcatul nu înseamnă ceva dăunător nici omului, ca persoană privată, și nici societății umane, spunând răului bine și binelui rău. Aceasta arată culmea pervertirii persoanei umane.
IUBIŢI CREDINCIOŞI,
Luând aminte la această stare sufletească a unei părți din lumea actuală, nu trebuie să ne împuținăm sufletește. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea la vremea sa: „Lumea de astăzi nu este mai rea, mai păcătoasă decât cei de dinaintea noastră”. Ca urmare, suntem datori să ne străduim să trăim în lumina credinței și învățăturii creștine, să trăim în Hristos Care este „Lumina lumii”, după cum El Însuși ne-a spus-o în Sfânta Evanghelie: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12).
Această lumină a călăuzit întreaga creștinătate de-a lungul celor 2.000 de ani; acestă lumină a inspirat pe scriitori, pe oamenii de știință, începând cu cei trei magi care au venit de la mari depărtări să se închine Celui născut în peștera din Betleem; această lumină ne călăuzește și pe noi cei de astăzi; de această lumină ne împărtășim pe deplin atunci când primim din Sfântul Potir Preasfântul Trup și Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, rostind la sfârșitul Sfintei Liturghii cuvintele: „Am văzut Lumina cea adevărată…”. Încredințați de acest adevăr, distinșii creștini aduc de mici la Sfânta Împărtășanie pe copiii lor, iar noi, cei mari, ne străduim să ne pregătim prin post și rugăciune, prin spovedanie și prin faptele de milostenie pentru a ne apropia cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste de Sfântul Potir pentru a primi Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca Sfânta Împărtășanie să ne fie spre viață veșnică și nu spre osândă veșnică, cum spune Sfântul Apostol Pavel (I Cor. 11, 27-30).
Să luăm aminte la cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Mulți cu Tainele acestea o dată întru tot anul se împărtășesc, iar alții de două ori, alții de multe ori […] Așadar, care sunt nouă mai primiți? Cei de o dată? Cei de mai multe ori? Cei de puține ori? Nici cei ce o dată, nici cei ce de multe ori, nici cei ce de puține ori, ci cei ce cu știința gândului curat, cei ce cu inima curată, cei ce cu viața neprihănită. Cei ce sunt în acest fel, totdeauna să se apropie, iar cei ce nu sunt întru acest fel, nici măcar o dată”.
Să-l ascultăm și pe Sfântul Ioan Damaschin, care povățuiește la fel ca și Sfântul Ioan Gură de Aur: „Pe mulți îi vedem primind Trupul lui Hristos fără pregătire, din obicei, iar nu așa cum se cade, după lege, a-L primi în Sfântul Post și în Ziua de Paști, cu gândul și cu mintea curată. Ci se cade să păzim Sfântul Post întru nevinovăție și să ne curățim cugetul și așa să ne împărtășim… Drept aceea, mulți primesc această dumnezeiască Jertfă o dată pe an, iar unii de două ori, iar alții de mai multe ori. Dar cuvântul nostru nu este numai către aceștia din urmă, ci și către cei ce stau în pustie, fiindcă aceștia o dată pe an se împărtășesc, iar, de multe ori, și după doi ani. Atunci, dar, în care chip să se primească Sfânta Jertfă? Oare ca cei care o dată pe an sau mai rar se împărtășesc, sau ca cei ce de multe ori primesc Trupul și Sângele lui Hristos? Ci, așa să știți, că aceia ce au cuget curat și dezlegare de la duhovnic, unii ca aceia de-a pururea să se aproprie. Iar, de nu sunt așa, atunci niciodată să nu se împărtășească. Dar oare pentru ce? Pentru că spre judecata lor o primesc, spre osândă, spre pedeapsă și chin. Căci cel ce va mânca Pâinea aceasta și va bea paharul Domnului cu nevrednicie, vinovat va fi de Trupul și Sângele Domnului”.
Vă întâmpinăm la acest paznic împărătesc al Nașterii Domnului cu urarea tradițională: „Sărbători fericite, Anul Nou cu sănătate și bună sporire în toate cele bune”.
Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,
† P I M E N ,
ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR
