Zeci de inspectori antifraudă au descins, joi dimineață, la centrul comercial „Rozita” din Şcheia. Se pare că noua structură este foarte bine organizată așa că încep să scoată la lumină neregulile din comerțul la negru. Luați prin surprindere, majoritatea chioşcurilor erau deschise așa că verificările s-au desfășurat pentru prima dată cu tarabele deschise. În frunte cu şeful instituţiei, Cosmin Georgescu, inspectorii au reuşit să-i ia prin suprindere pe comercianţi, astfel că numărul standurilor care au fost găsite cu lacătul pe uşă a fost foarte mic. Inspectorii au verificat casele de marcat, stocurile de marfă şi actele comercianţilor.
Și tot pentru prima dată nu au fost scurgeri de informații. Oamenii legi au dispus după control, închiderea a şapte unităţi, au aplicat amenzi în valoare de 350.000 de lei . Totodată au fost confiscat bunuri în valoare de 10.160 de lei. Acţiunea de amploare a Direcţia Regionale Antifraudă Suceava, instituţie recent înfiinţată prin comasarea Gărzii Financiare şi Direcţiei Vamale.