Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Băutura l-a lăsat fără televizor

Miercuri după-amiază, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată de Gheorghe C. de 24 ani, din localitate despre faptul că miercuri noapte, între orele 02.00-05.20, pe ușa de acces lăsată descuiată, persoane necunoscute au pătruns în locuința sa, de unde au furat o plasmă tv și mai multe articole de îmbrăcăminte, valoarea totală a prejudiciului fiind de aproximativ  370 Euro.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că reclamantul locuiește împreună cu părinții, iar marţi, a venit din Italia, unde a lucrat două luni de zile.

Marţi seara, Gheorghe C.  a consumat băuturi alcoolice cu un prieten, iar în jurul orei 01.30, fiind în stare de ebrietate, a revenit la domiciliu pentru aproximativ 5 minute, după care a plecat în oraș lăsând ușa apartamentului deschisă, părinții dormind în ultima cameră a apartamentului.

Dimineața, în jurul orei 10.00, când s-a trezit, partea vătămată a constatat că plasma tv lipsește din sufragerie, precum și articolele de îmbrăcăminte, ce se aflau pe un fotoliu în aceeași cameră.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*