Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Crește 200 de capre a 300 de euro bucata

Într-o ţară în care „Să moară şi capra vecinului“ a devenit un soi de dicton naţional,  un sucevean  aflat aproape de vârsta pensionării  a reuşit  împreună cu fiul său, să pună pe picioare o modernă fermă de capre  rasa Murciano-Granadina.

Povestea acestei afaceri a început în urmă cu doi ani când  Petru Curut , un localnic din Horodnic de Sus ,aflat la muncă în Italia  a decis ca din banii adunați să își încropească o afacere în satul natal și să aibă de lucru atunci când va reveni cu familia în țară.  Numai că suceveanul încă nu e hotărât să revină cu totul pe meleagurile natale așa că de cele aproape 200 de capre se ocupă nimeni altul decât tatăl său, Toader Curut, în vârstă de 62 ani.

Bătrânul povestește că de la idee la punerea ei în practică a fost însă un drum lung. Birocrația din țară destul de stufoasă i-a adus de multe ori în posibilitate de  arenunța la acest proiect.
Am început cu 104 capre pe care le-am adus din Spania. Foarte multe avize de parcă le-am fi furat nu adus legal pentru dezvoltarea unei inițiative în țară. Parcă și statul este împotriva noastră, nu să te ajute.Mentalitatea funcționarilor, a celor puși să sprijine un proiect lasă de dorit.  Nici nu vreau să îmi amintesc.   Apoi s-au înmulțit și am ajuns la aproape 200 din care vreo 40 sunt ieduțe. Murcino-Granadina nici nu se poate compara cu capra noastră “, spune  Toader Curuț.

Capre cu 300 de euro bucata

Investiţia totală în ferma este de peste 130.000 euro.
Animalele  nu se pot compara cu ale noastre nici ca producţie şi nici în privinţa compoziţiei laptelui. Perioada de lactaţie e şi ea mai lungă decât la cea indigenă. Dar şi preţurile sunt foarte diferite. O capră de-a noastră nu cred că depăşeşte 100 de lei, iar una adusă din străinătate nu poţi s-o iei cu mai puţin de 300  de euro, fără transport şi alte cheltuieli. E un animal mai sensibil, dar îşi scoate banii. Şi oile sunt mult diferite de cele autohtone. Nici măcar la talie nu seamănă.Caprele sunt crescute în stabulație într-o hală modernă, cu agent termic. A fost destul de greu să le adaptăm climei din zona noastră , am mai pierdut câteva din cauza temperaturilor scăzute însă acum avem efective care au fost născute aici și deja s-au adaptat . Iezii nu sunt alăptați de mamele lor ci aducem special lapte praf și sug la biberoane. Și hrana pentru capre este adusă din Italia ,fiind mai ieftină decât am căuta să o aducem din România“, spune suceveanul.

Ferma este dotată cu instalație  de muls ,tanc de inox de  păstrare și răcire a laptelui
Deocamdată nu vindem laptele decât la o firmă de procesare a laptelui  nu în cantitate foarte mare pentru că aveam doar 60 de capre pentru lapte. Suntem în faza de creștere a efectivelor . Vrem să ajungem la 1000 ca număr și să achiziționăm  o linie tehnologică de procesare a laptelui pentru a putea produce brânză în unitatea noastră,, a mai spus săteanul. Pentru ca treaba să meargă strună, bătrânul are doi zilieri ca ajutor .


Loading...

loading...

1 Comentariu

  1. Matei says:

    Va salut.M-ar interesao capra gestanta.Aveti de vanzare? Va multumesc! 0726 879 200

    Răspunde

Lăsați un comentariu

*