Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Cum a dat examen colonelul Burlui de la Suceava, ca să ajungă șef peste pompieri, într-o zi în care MAI zice că nu a fost concurs

După ce în presă au apărut informații contradictorii, că șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) a dat examen fie pe 1, fie pe 2 , fie pe 3 octombrie, reporterii EVZ au încercat să afle când s-a ținut defapt examenul. Noul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Ion Burlui, susține că a dat examen la Ministerul Afacerilor Interne pe data de 1 octombrie. Biroul de presă al MAI spune: Nu.

Numit interimar șef peste pomiperii din toată România în luna iunie, colonelul Ioan Burlui și-a scos funcția la concurs în luna septembrie, potrivit unui anunț postat pe pagina de internet a Inspectoratului pe data de 9 septembrie. Iar, dacă legea spune că procedura de organizare a unui asemenea concurs cade în sarcina Ministerului Internelor, concursul a fost organizat de Serviciului de Resurse Umane din cadrul IGSU. Cu alte cuvinte, de regulile de organizare a concursului, de primirea dosarelor candidațiilor și de evaluarea lor trebuia să se ocupe Ministerul, nu IGSU, cum scrie în anuțul postat pe site-ul instituției.

Burlui zice că a dat exament pe 2 octombrie, MAI zice că a fost examen pe 1 octombrie

În timp ce colonelul Burlui susține că a dat examen pe  2 octombrie, șefii de la Interne spun că de fapt concursul a avut loc pe 1 octombrie.
Astfel, potrivit unui răspuns trimis ziarului Evenimentul Zilei, datat 21.10.2013, și semnat chiar de către inspectorul general Burlui: „Concursul a constat într-o singură probă (interviul pe subiecte profesionale), care a avut loc la data de 02.10.2013, la sediul Ministerului Afacerilor Interne”.

Numai că, la numai o zi, cei de la Ministerul Afacerilor Interne au trimis către redacția EVZ un răspuns, datat 22 octombrie, în care scrie, negru pe alb: „La concurs s-a înscris o singur persoană, respectiv col. Ioan Burlui. În urma examenului, care a avut loc la data de 01.10.2013, col. Ioan Burlui a fost declarat admis”.  Mai mult, temele alese pentru concurs au fost alese, taman, din domeniile în care are pregătire colonelul.

Alba-neagra cu data examenului. Rezultatul, pe masa lui Ponta Și, în timp ce în anunțul postat pe site-ul IGSU, pe data de 9 septembrie, scrie că examinarea candidaților se va ține pe data de 3 octombrie, pe data de 27 septembrie, pe site a fost postat un anunț: ”Datorită unor motive obiective, concursul pentru ocuparea funcției de inspector general al Inspectoratului pentru Situații de Urgență va avea loc în data de 1 octombrie, începând cu ora 10.00”. Niciunul dintre anunțuri nu este semnat de președintele comisiei de concurs. Potrivit reprezentanțiilor MAI, în prezent, validarea concursului de află acum pe masa C.S.A.T, urmând ca apoi să își dea acordul și premierul pentru numirea noul șef al pompierilor.  „După emiterea avizului C.S.A.T, urmează să se înainteze propunerea în vederea emiterii deciziei Primului-ministru de numire a ofițerului în funcția de inspector general al I.G.S.U”, se precizează în răspunsul MAI remis EVZ.

Pompierii au avut trei șefi într-un an

Șefia IGSU a fost schimbată de trei ori anul acesta. Unul din șefii pompierilor a fost destituit în urma incendiului din cartierul Confort City, deținut de familia edilului sectorului 3- Robert Negoiță, iar altul a fost forțat, potrivit surselor EVZ, să se retragă , fiind adus colonelul Burlui de la Suceava.

De exemplu, generalul Ioan Baș a fost împuternicit la conducerea tuturor pompierilor din țară în octombrie 2012, după ce premierul Victor Ponta l-a eliberat de această sarcină pe colonelul Marcel Sorin Lucaciu. Schimbarea s-a produs exact în ziua în care o comisie de anchetă a stabilit cauzele care au condus la incendiul care a cuprins clădirea Confort City, din Popeşti Leordeni. Blocul aparţine afacerisitului Ionuţ Negoiţă, fratele primarului şi liderului PSD Robert Negoiţă. Ulterior, Baș a anunțat că se retrage. Asta, după ce au apărut informații că șef peste pompieri ar urma să vină colonelul Burlui.

Sursa: Evz.ro


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*