Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

IPS Pimen nu comentează decizia instanței din Cluj

Fondul Bisericesc Ortodox Religionar al Bucovinei (FBORB) a pierdut procesul, început în urmă cu 12 ani, cu statul român pentru retrocedarea unei suprafeţe de 166.813 hectare de pădure.

Curtea de Apel Cluj a respins  acţiunea reprezentanţilor bisericii şi a admis apelul declarat de statul român, prin Direcţia Silvică Suceava. Motivarea soluţiei de la Cluj se va cunoaşte peste câteva săptămâni.
IPS Pimen Suceveanul, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a evitat să comenteze decizia instanţei prin care Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina pierde procesul de revendicare.
“Nu comentez nimic”, a spus înaltul ierarh.
Avocatul care a reprezentat FBORB în acest proces, Vasile Tudor, a anunţat că va ataca cu recurs soluţia dată de Curtea de Apel  Cluj.

 

Curtea de Apel Cluj a respins, miercuri acţiunea intentată de Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei şi a admis acţiunea Direcţiei Silvice Suceava în procesul în care Biserica solicită peste 160.000 de hectare de pădure.

Decizia Curţii de Apel Cluj poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procesul prin care Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei revendică peste 166.000 de hectare de terenuri cu vegetaţie forestieră, a fost suspendat la sfârşitul anului trecut, în condiţiile în care Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor nu a achitat partea sa de 1,2 milioane de lei din avansul pentru efectuarea unei expertize solicitată de instanţă, probă însă care era solicitată de RNP.

Decizia de suspendare a procesului a fost atacată de Arhiepiscopie la ICCJ care a decis în aprilie 2013 reluarea procesului la Curtea de Apel Cluj.

Procesul se judecă de mai mulţi ani după ce Tribunalul Suceava a admis, la mijlocul lunii martie 2007, o cerere a Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina (FBOB) privind retrocedarea unei suprafeţe de pădure şi obliga RNP, Direcţia Silvică Suceava şi statul român, prin Ministerul de Finanţe, să pună la dispoziţia FBOB o suprafaţă de 166.613 de hectare. Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis strămutarea cauzei la Curtea de Apel Timişoara.

În acest proces, Curtea de Apel Timişoara a stabilit, în decembrie 2009, menţinerea deciziei Tribunalului Suceava din martie 2007 prin care Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina i s-a recunoscut dreptul de proprietate pe o suprafaţă de 166.613 hectare de pădure.

Regia Naţională a Pădurilor a înaintat recurs faţă de decizia instanţei din Timişoara care a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a casat decizia Curţii de Apel Timişoara şi a retrimis cazul spre rejudecare la Cluj Napoca care a admis cererea Direcţiei Silvice Suceava.

 

 

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*