Câmpulungenii se pregătesc din timp de sărbătorile de iarnă.Așa se face că la sfârșitul săptămânii trecute,deliberativul local a aprobat tăierea din pădurea Primăriei a 30 mc de lem pentru construcția căsuței lui Moș Crăciun, imobil ce va fi ridicat în centrul orașului, lângă Casa de Cultură. Nu este vorba despre o decorațiune temporară pentru sărbătorile de iarnă, ci de o căsuță adevărată, care, potrivit precizărilor primarului, ar trebui să rămână definitiv amplasată lângă Casa de Cultură.
Căsuța va fi executată de un salariat al primăriei împreună cu un prieten și va fi una ”bucovineană, lucrată în stil canadian care se folosește și în Norvegia”, din lemn, cu acoperiș în 4 ape, acoperită cu draniță, prevăzută cu gang, ferestre mici și stâlpi sculptați. Primarul Mihai Negură a spus că imobilul nu va fi locuit permanent, ci folosit ”pentru bucuria copiilor” cu diferite ocazii.
Chiar dacă pe listele Primăriei municipiului se află peste 100 de cereri de locuințe sociale, multe din partea unor familii cu mulți copii, edilii locali nu și-au propus până acum să folosească lemn și teren al primăriei pentru a construi locuințe sociale pentru oameni sărmani însă Moș Crăciun are prioritate .
Chiar dacă au fost și voci care nu au fost de acord cu acest proiect de hotărâre, consilierii locali și-au dat seama că alocarea unei case pentru Moș Crăciun în actualul context social dificil ar fi nefericită au cedat și au aprobat solicitarea sa, cu condiția ca noua construcție să se numească ”Căsuța bucovineană”, pentru că ”Moș Crăciun nu vine și în iulie și nu-i trebuie casă de vacanță de la primărie”.