Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

Parteneriat între Mănăstirea Putna și Liceul din Vicovu de Sus

liceul ion nistor vicovu de susStareţul Mănăstirii Putna, arhim. Melchisedec Velnic, și directorul Liceului Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, domnul Angelo Cătălin Bărbuță, au semnat la începutul acestei luni proiectul de parteneriat educațional „Școala și Biserica – fundamente ale educației”, ce se va desfășura între cele două unități pe parcursul a doi ani. Coordonatorii proiectului vor fi arhim. Melchisedec Velnic și profesorul de religie Vasile Schipor. Principalul scop al parteneriatului îl reprezintă îmbunătățirea educației elevilor Liceului „Ion Nistor” prin contactul cu tezaurul de cultură, tradiție și spiritualitate românească autentică, ce se află la Mănăstirea Putna.

După cum ne-a declarat prof. Vasile Schipor, pentru realizarea scopului parteneriatului, se va acționa pentru îndeplinirea următoarelor obiective: creșterea gradului de cunoaștere a istoriei locale, a istoriei Bisericii și a istoriei monahismului românesc, dezvoltarea competențelor lingvistice în domeniul limbilor engleză și franceză, integrarea cunoștințelor dobândite la disciplina Religie în răspunsul propriu la realitățile contemporane, inițierea în muzica religioasă românească, inițierea în iconografia tradițională ortodoxă, identificarea surselor unor carențe comportamentale și oferirea de suport în ameliorarea lor, conștientizarea importanței practicării în adolescență a principiilor morale ca temelie a unei vieți de familie armonioase la maturitate, cunoașterea practicilor tradiţionale specifice zonei și descifrarea semanticii lor simbolice, identificarea, prin studiu și deplasări la fața locului, a specificului zonei Bucovinei și promovarea identității și a valorilor locale prin intermediul internetului, participarea directă în acţiunile culturale și religioase ale mănăstirii.

Activități comune pentru elevi, cadre didactice, preoți și monahi

Printre activități se vor număra participarea voluntară a elevilor, cadrelor didactice și monahilor la activități comune în cadrul diferitelor proiecte, și participarea voluntară a elevilor și a cadrelor didactice la evenimente importante din viața Mănăstirii Putna și a reprezentanților mănăstirii la evenimente importante din viața Liceului „Ion Nistor”. Sursele de finanţare vor fi contribuţiile individuale voluntare ale participanţilor la proiect, contribuții ale autorităților locale, finanțări obținute prin proiecte finanțate local ori internațional, finanțări de la agenți economici interesați de sprijinirea proiectelor din cadrul parteneriatului.

Un prim pas din cadrul proiectului, pentru care demersurile au început deja, îl reprezintă dotarea bibliotecii liceului cu cărți de cultură și spiritualitate ortodoxă românească, corespunzătoare vârstelor elevilor, întrucât în biblioteca instituției de învățământ sucevene se găsesc momentan doar 10 cărți cu tematică duhovnicească. De asemenea, se dorește și crearea unui cabinet de Religie.

Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din orașul Vicovu de Sus este una dintre cele mai mari unități școlare din județul Suceava. În anul școlar 2013-2014, el funcționează cu clasele I-XII, clasa pregătitoare și o grădiniță, oferind, în total, servicii educaționale la 2.493 copii.

Sursa: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*