Marti 26 Noiembrie 2024, Actualizat acum 330 zile 12:00 am

Investiţie inutilă din fonduri europene. Un centru pentru oamenii străzii construit la ţară, fără niciun beneficiar după trei luni de la inaugurare

În anul 2010, Primăriei comunei Mitocu Dragomirnei din judeţul Suceava i-a fost aprobată finanţarea unui proiect din fonduri europene, în valoare de 2,5 milioane de euro, prin măsura 3.2.2. a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. Proiectul viza modernizarea drumurilor comunale pe o distanţă de şapte kilometri, înfiinţarea unui centru social pentru persoane cu nevoi speciale şi dotarea căminului cultural Mitocu Dragomirnei cu instrumente muzicale şi costume populare.

Acum, la trei luni de la inaugurare, centrul social destinat persoanelor fără adăpost şi victimelor abuzului în familie nu a avut niciun beneficiar. Primarul comunei Mitocu Dragomirnei, Dan Solcan, recunoaşte că a inclus aces centru în proiectul cu fonduri europene doar pentru a obţine punctaj maxim.

„Pentru a obţine punctajul maxim, în orice proiect era nevoie de mai multe componente. Am fost nevoiţi ca pe lângă componenta de modernizare drumuri comunale să ne legăm şi de componentă culturală, dotarea căminului cultural cu instrumente muzicale şi costume populare, şi o componentă socială, un centru de primire pentru persoane cu nevoi speciale. Erau şi alte priorităţi mai mari în comună, dar a fost obligatoriu ca să putem accesa fonduri europene”, a spus primarul Dan Solcan.

Un psiholog, niciun beneficiar

Construcţia clădirii a fost finalizată în primăvara anului 2013, iar din luna iunie la centru a fost angajat un psiholog. Centru are două dormitoare, o bucătărie, grupuri sanitare, şase birouri şi două săli de socializare.

Mina Joger, secretarul comunei Mitocu Dragomirnei, a recunoscut că de la inaugurarea niciun beneficiar nu a fost cazat în centrul conbstruit cu fonduri europene. „Psihologul a acordat consultanţă unor persoane cu nevoi speciale, dar până acum niciun beneficiar nu a fost cazat”, a precizat Mina Joger.

Conştient că a fost o investiţie inutilă, primarul comunei ştie deja ce va face cu clădirea după ce va expira perioada de cinci ani în care nu poate să îi schimbe destinaţia: un azil de bătrâni.

Sursa: Adevarul


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*