Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Suceava au organizat o amplă acțiune de prevenire a accidentelor la calea ferată, în scopul reducerii numărului accidentelor rutiere înregistrate în zona trecerilor la nivel cu calea ferată. Acțiunea face parte din Planul de măsuri al Direcției de Poliție Transporturi ”Siguranța transporturilor feroviare 2026”, prin care se urmărește reducerea numărului de evenimente rutiere comise în zona căilor ferate, precum și conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile generate de nerespectarea regulilor de circulație.
Acțiunea polițiștilor s-a desfășurat în zonele cu risc ridicat, identificate în urma analizei datelor statistice înregistrate în anul precedent, una dintre zonele vizate fiind municipiul Rădăuți și arealul adiacent acestuia, aici înregistrându-se cele mai multe evenimente rutiere, în ciuda traficului feroviar redus.
Astfel, în cadrul acțiunii din data de 31 martie 2026, au fost monitorizate 9 treceri la nivel cu calea ferată și au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 12.893 lei. De asemenea, a fost reținut unm permis de conducere și plăcuțele de înmatriculare și au fost retrase patru certificate de înmatriculare.
La acțiune au participat 16 polițiști din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Suceava. În primele trei luni ale anului 2026, la nivelul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Suceava au fost organizate 7 astfel de acțiuni, în care au dost aplicate un număr de 505 sancțiuni contravenționale la regimul rutier, în valoare de 172.507.000 lei, fiind reținute 26 permise de conducere, 88 de certificate de înmatriculare și 24 seturi plăcuțe cu numărul de înmatriculare. De asemenea, în primele 3 luni ale anului 2026 au fost înregistrate 4 evenimente rutiere, similar cu aceeași perioadă a anului 2025, soldate doar cu pagube materiale, acestea având drept cauză principală nerespectarea semnificației indicatoarelor rutiere instalate în zona pasajelor de trecere la nivel cu calea ferată.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia