FOTO Accident cumplit între un autoturism și un camion. Un bărbat este în stare gravă

27 iunie 2025

Un bărbat este în stare gravă după ce un camion a spulberat masina pe care o conducea. Accidentul a avut loc vineri, pe E85. Un bărbat în vârstă de 69 de ani, din municipiul Suceava, a fost spulberat pur și simplu de pe șosea cu tot cu autoturismul pe care îl conducea de  un tir cu semiremorcă la volanul căruia se afla un tânăr de 23 de ani, dintr-o localitate din județul Prahova.

În zona localității Drăgușeni, pe drumul european 85, semiremorca  a intrat pe contrasens și a lovit în plin Dacia Logan condusă de sexagenar.

„Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Fălticeni cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj SAJ cu medic. Este vorba despre un accident rutier între un autotren (fără încărcătură) și un autoturism, fiind implicați doar conducătorii autovehiculelor. Conducătorul autotrenului a fost monitorizat de echipajul SMURD B2 și ulterior a refuzat transportul la o unitate spitalicească. Conducătorul autoturismului este inconștient, i se aplică manevrele de resuscitare. Traficul este blocat pe ambele sensuri în dreptul localității Drăgușeni DN2”, anunța ISU Suceava.

Ambulanța de la SAJ cu medic a început deplasarea către UPU Suceava continuându-se manevrele de resuscitare.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia