Duminică, 22 iunie, pompierii militari ai Stației Gura Humorului au intervenit în urma unui accident rutier produs în localitatea Doroteia. La sosirea echipajelor de intervenție, s-a constatat că un autoturism era răsturnat în afara părții carosabile. În interiorul acestuia se afla o persoană de gen feminin, în vârstă de 22 de ani, care s-a autoevacuat până la sosirea salvatorilor.
Victima a fost evaluată de către echipajul SMURD, fiind conștientă și cooperantă. După acordarea primului ajutor, a refuzat transportul la spital. La fața locului pompierii militari au acționat cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.