FOTO Coliziune între trei autoturisme în orașul Gura Humorului. În mașini se aflau zece persoane, dintre care trei erau copii

22 iunie 2025

Pompierii de la Stația Gura Humorului au fost solicitați să intervină după producerea unui accident rutier pe raza orașului Gura Humorului, in care au fost implicate trei autoturisme.

La locul evenimentului s-a intervenit cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanță SMURD împreună cu un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

În cele trei autoturisme se aflau zece persoane: șapte adulți și trei minori, iar în urma coliziunii, o singură persoană, (gen feminin, 48 ani) a fost monitorizată de către echipajul SMURD. Victima era conștientă și cooperantă; i-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului dar ulterior a refuzat transportul la spital.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia