Duminică 13 Octombrie 2024, Actualizat acum 286 zile 12:00 am

Medicul din Suceava care lua bani de la bolnavii de cancer va face închisoare. A luat şpagă de la zeci de pacienţi sau membri ai familiilor acestora

cabinet-medical, stiri, suceavaMedicul de la Spitalul Judeţean Suceava care lua bani de la bolnavii de cancer va face închisoare. Este vorba de fosta şefă a Secţiei de oncologie a SJU, Anca  Ababneh Dumitrovici, care a luat şpagă de la zeci de pacienţi sau membri ai familiilor acestora.

Doctoriţa suceveană va sta trei ani după gratii, în baza unei decizii luate, luni, de Curtea de Apel Suceava, care s-a pronunţat definitiv în acest dosar. Anca  Ababneh Dumitrovici fusese condamnată, iniţial, la doi ani şi jumătate de închisoare de către Tribunalul Suceava, dar Curtea de Apel a decis majorarea pedepsei şi aplicarea acesteia în regim de închisoare.

Medicul oncolog Anca Dumitrovici Ababneh şi-a recunoscut faptele de corupţie în faţa instanţei, ea sperând că astfel va obţine o pedeapsă mult mai mică. Fosta şefă a Secţiei Oncologie de la Spitalul Suceava Anca Ababneh Dumitrovici a fost trimisă în judecată de către procurori în noiembrie anul trecut pentru 280 de fapte de luare de mită. Ea ar fi primit de la pacienţi bani, dar şi miere de albine, caşcaval, brânză, carne de porc, parfumuri şi alte bunuri.

Inculpata, în calitate de medic primar oncologie medicală în cadrul Ambulatoriului Oncologie Medicală al Spitalului Judeţean de Urgenţă «Sfântul Ioan cel Nou» Suceava, în mod repetat, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul şi asistenţa oncologică care trebuiau realizate gratuit, în luna aprilie 2022 a acceptat promisiunea de a primi o sumă de bani, iar în perioada 12.12.2022-19.01.2023, a primit diferite sume de bani (în cuantum de 20 660 lei şi 750 euro) şi alte foloase (miere de albine, caşcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză, parfumuri, băuturi alcoolice, carne de porc etc.) de la pacienţi sau de la aparţinătorii acestora”, se arată într-un comunicat transmis, anul trecut, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Solutia pe scurt:

În baza art.421 pct.1 lit.b C.pr.pen., respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata Ababneh Dumitrovici Anca împotriva sentinţei penale nr. 157 din data de 25.04.2024 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 4400/86/2023. În baza art.275 alin.2 C.pr.pen., obligă inculpata apelantă Ababneh Dumitrovici Anca la plata către stat a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel. În baza art.421 pct.2 lit.a C.pr.pen., admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava împotriva sentinţei penale nr. 157 din data de 25.04.2024 a Tribunalului Suceava. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală sus menţionată, şi în rejudecare: Înlătură aplicarea disp. art.91, art. 92, art.93 şi art. 94 C.pen.. Majorează cuantumul pedepsei la care a fost condamnată inculpata Ababneh Dumitrovici Anca de la 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare la 3 (trei) ani închisoare, pedeapsă ce se va executa în regim de detenţie. Modifică continutul pedepsei complementare şi pedepsei accesorii prevăzute de art.66 lit. g C.pen. aplicate inculpatei în sensul că interzice inculpatei Ababneh Dumitrovici Anca dreptul de a exercita profesia de medic pe durata stabilită de prima instanţă. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii. În baza art.275 alin.3 C.pr.pen., celelalte cheltuieli judiciare din apel, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată, astăzi, 23.09.2024, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatei şi a procurorului prin intermediul grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen..


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*