Angajații unei primării din județul Suceava sunt cercetați de polițiști după ce ar fi omorât o vulpe și ar fi aruncat-o la coșul de gunoi din curtea Primăriei.
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor – IPJ Suceava s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”, ca urmare a unei postări de pe o platformă de socializare efectuată de către reprezentanții unei asociații pentru protecția animalelor, prin care au prezentat faptul că, în ziua de 28 august , reprezentanții Primăriei Municipiului Vatra Dornei au solicitat relocarea unui pui de vulpe care își făcuse apariția pe domeniul public din localitate, ocazie cu care persoanele care au intervenit la capturarea animalului l-au tranchilizat cu săgeți cu tranchilizant, animalul decedând, cadavrul acestuia fiind aruncat și ulterior identificat în buncărul de gunoi din curtea Primăriei Municipiului Vatra Dornei.
Cadavrul exemplarului de vulpe a fost transportat de către un medic veterinar la sediul D.S.V.S.A. Suceava, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor dispunând prin ordonanță efectuarea unui examen anatomopatologic, a unui examen virusologic pentru detecția rabiei și a unui examen toxicologic, având în vedere suspiciunea de ucidere a animalului ca urmare a folosirii unei supradoze de tranchilizant, în vederea stabilirii cauzelor medicale a morții animalului.