O mamă din Suceava a sunat la 112 să anunțe că și-a pierdut copilul. Cum a fost găsit micuțul!

23 iulie 2024

Un copil pierdut a fost ajutat de către jandarmii suceveni să se întoarcă în siguranță în brațele mamei sale. Luni seară, în jurul orei 20:00, un apel "112" a alertat forțele de ordine aflate în serviciu pe raza Municipiului Suceava, mai exact, o femeie a anunțat dispariția unui copil.

Profitând de o clipă de neatenție din partea mamei, un băiat de numai 3 ani a plecat de la locul de joacă și s-a pierdut în zona Parcului Areni.

Jandarmii s-au mobilizat rapid și în mai puțin de jumătate de oră, l-au găsit pe băiat în apropierea Pieței Mici, fiind vizibil speriat și dezorientat.

La scurt timp, au luat legătura cu mama copilului, aceasta mulțumindu-le jandarmilor pentru ajutorul primit.

„Știm că cei mici sunt foarte curioși și de multe ori pleacă de lângă părinți fără să conștientizeze că este o experiență groaznică pentru aceștia. De aceea, copiii trebuie să știe că dacă s-au pierdut, este bine să ceară ajutorul jandarmilor/polițiștilor sau a persoanelor care reprezintă o autoritate, iar dacă nu este posibil, pot să caute o femeie cu un copil și să-i ceară ajutorul”, susțin jandarmii din Suceava.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia