Marti 16 Iulie 2024, Actualizat acum 197 zile 12:00 am

Doi soţi din Suceava, extradaţi din Marea Britanie. Aduşi acasă de Poliţia Română

Poliția Română a adus în țară, marţi, din Marea Britanie, un bărbat, de 44 de ani și o femeie, de 48 de ani, soț și soție, ambii domiciliați în Suceava, urmăriți internațional pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Bărbatul avea emis pe numele lui, de către Judecătoria Suceava, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 5 ani, în timp ce femeia avea emis pe numele ei, de către Judecătoria Vaslui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 4 ani și 8 luni.

Pedepsele rezultă din activitatea infracțională susținută pe termen lung, inclusiv după aplicarea de pedepse cu suspendare.

Cei doi soți fac parte dintr-un grup de condamnați într-un dosar de contrabandă privind comerțul ilicit din spatele Pieței Mari a municipiului Suceava, în care 24 de persoane au fost trimise în judecată.

Din cercetări a reieșit că un grup de persoane ar fi depozitat țigarete şi alcool, de proveniență ucraineană, pe două proprietăți din spatele Pieței Mari, marfă care apoi ar fi fost vândută în piață, precum şi în alte locații.

Persoanele cercetate s-ar fi ocupat frecvent de transport şi comercializare de țigarete şi alcool de proveniență extracomunitară, respectiv Ucraina.

Comerțul s-ar fi desfăşurat în Piața Mare, persoanele în cauză având ca zonă de desfacere Piața Agroalimentară centrală din municipiul Suceava, unde vânzarea țigaretelor şi băuturilor alcoolice ar fi fost realizată pe baza unor prețuri prestabilite, în special față de clienți ocazionali.

Totodată, unele dintre persoanele cercetate ar fi deținut „tarabe” destinate comerțului cu amănuntul în piață, folosindu-le ca paravan pentru actele ilegale.

 

Ancheta din acest caz a început din august 2015, iar 13 aprilie 2016 a fost data în care polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale, coordonați de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, au descins în zona din spatele Pieței Mari.

Astfel, au fost efectuate mai multe percheziții care au vizat 4 ansambluri de imobile, dar şi mai multe boxe şi anexe din partea din spate a Pieței Mari.

Urmare a  perchezițiilor, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător pe mai multe bunuri ale persoanelor cercetate, precum bani, case şi maşini, mare parte fiind confiscate ulterior, prin decizia instanței.

De asemenea, în urma perchezițiilor efectuate la acea dată, au fost descoperite şi ridicate 897.500 de țigarete, de proveniență extracomunitară şi duty-free şi 1.935 de litri de alcool şi băuturi alcoolice, de proveniență ucraineană, reprezentând sticle îmbuteliate de băuturi alcoolice de diferite mărci, precum şi alcool dublu rafinat îmbuteliat în recipiente de tip pet.

Valoarea de piață a țigaretelor de contrabandă ridicate la data de 13 aprilie 2016 a fost de aproximativ 540.000 de lei, iar valoarea alcoolului de contrabandă, de aproximativ 150.000 de lei.

La data condamnării rămase definitive, cei doi soți nu au fost identificați pentru punerea în executare a mandatelor, astfel că au fost demarate procedurile de dare în urmărire.

Astfel, în baza cooperării instituționale și a datelor furnizate de către Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, cei 2 soți au fost identificați, în luna martie 2024, în orașul Manchester din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Formalitățile au durat până săptămâna trecută, când aceștia au fost reținuți în baza mandatelor europene și o instanță britanică a decis extrădarea lor.

Cooperarea a fost realizată prin Biroul Sirene – Centrul de Cooperare Polițienească – I.G.P.R., iar cei 2 soți vor fi încarcerați, în vederea executării pedepselor.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*