Luni 27 Mai 2024, Actualizat acum 147 zile 12:00 am

Beciul pe care îl construia i-a devenit mormânt. Un bărbat a murit după ce a căzut în pivniță

Beciul pe care îl construia i-a devenit mormânt unui bărbat din comuna suceveană Preutești. Omul a murit, duminică, după ce a căzut în pivniță. Dănuț a consumat în exces băuturi alcoolice la domiciliu, fapt pentru care, seara, în timp ce se afla pe terasa locuinței, întrucât se afla în stare vădită de ebrietate, s-a dezechilibrat și a căzut în beciul locuinței.

Ulterior concubina acestuia, care se afla în curte, pentru că nu l-a mai văzut pe terasă, a mers după el și l-a găsit în beci.

Femeia a sunat la 112.La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță din Municipiul Fălticeni, care a constatat decesul bărbatului. Se pare că treptele beciului erau în construcție, fiind montat doar cofrajul din lemn, iar acesta a căzut de la o distanță de 2 metri față de placa de beton a terasei.

Omul era cunoscut ca și consumator de băuturi alcoolice, iar la momentul producerii nu se mai afla nimeni în curtea locuinței. Cadavrul a fost transportat la morga pentru efectuarea necropsiei. Polițiștii au demarat o anchetă.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*