Un accident cu cinci răniți a avut loc sâmbătă, pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc, din județul Suceava. O mașină a intrat într-un stâlp.
În urma evenimentului doi adulți și trei minori, conștienți și cooperanți, au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Câmpulung Moldovenesc cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul unui echipaj SAJ. Polițiștii urmează să stabilească cum s-a produs accidentul.