Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

FOTO & VIDEO Accident cu trei mașini și zece victime, în a treia zi de Crăciun! A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Un accident cu trei mașini implicate și zece victime a avut loc în a treia zi de Crăciun, în județul Suceava. Din cele zece persoane implicate, trei au fost monitorizare de cadrele medicale, două fiind transportate la UPU Suceava. A fost activat planul Roșu de Intervenție. Accidentul a avut loc pe DNA, pe raza localității Dănila.

„Datorită numărului mare de persoane implicate, din primele informații 12, pentru gestionarea eficientă a intervenției, cu ora 11:18, la nivelul județului Suceava s-a activat planul roșu de intervenție. Intervin pompierii militari cu patru ambulanțe SMURD B2, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare, două ATPVM (autospecială transport personal și victime multiple) cu sprijinul a două echipaje SAJ (B și C)”, anunță ISU Suceava.

În eveniment au fost implicate 10 persoane, trei dintre acestea (femei), cu diferite politraumatisme, conștiente și cooperante, sunt monitorizate de către resursele medicale trimise la fața locului. Polițiștii urmează să stabilească cum s-a produs accidentul.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*