Joi 03 Octombrie 2024, Actualizat 12:00 am

FOTO Accident pe DN17! Un bărbat a fost rănit, iar un cal a murit după impactul dintre o căruță și o mașină

Un accident rutier între un autoturism și o căruță a avut loc, duminică dimineață, pe raza localității sucevene Bucșoaia (DN17). Bărbatul din căruță, un bărbat în vârstă de 65 de ani, politraumatizat, a fost preluat de către echipajul SMURD și transportat la UPU Suceava.

În autoturism se afla doar conducătoarea acestuia, în vârstă de 20 de ani. Aceasta a fost monitorizată la fața locului dar a refuzat transportul la o unitate spitalicească. Din nefericire, în urma evenimentului, calul a decedat.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului cu o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj SAJ. Polițiștii urmează să stabilească cum s-a produs accidentul.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*