Joi 18 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Indivizi care obligau persoane să cerșească, reținuți de polițiști. Cum acționau șarlatanii

Trei indivizi au fost reținuți de polițiști după ce au exploatat persoane punându-le să practice cerșetoria în mai multe județe. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, au documentat activitate infracțională a 3 persoane bănuite pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, exploatarea cerșetoriei și act sexual cu un minor.

„În sarcina primului bănuit s-a reținut că ar fi recrutat o persoană vătămată majoră, iar, în perioada aprilie 2022 – august 2023, profitând de vulnerabilitatea emoțională a acesteia și de relația afectivă dezvoltată, ar fi obligat-o prin constrângere fizică și morală să practice cerșetoria în folosul său, în locații, din județele Botoșani, Covasna, Neamț, Suceava și Vâlcea”, precizează Poliția Suceava.

În ceea ce îl privește pe al doilea individ,  în perioada aprilie 2022 – august 2023, ar fi recrutat o persoana vătămată minoră și, profitând de situația familială a acesteia, de vulnerabilitatea emoțională și de relația afectivă dezvoltată ca urmare a relației de concubinaj (din care ar fi rezultat un copil, în anul 2020) ar fi exploatat-o, obligând-o prin constrângere fizică și morală, să practice cerșetoria în folosul său, în zone aglomerate din județele Botoșani, Covasna, Neamț, Suceava și Vâlcea.

„Față de cel de al treilea bănuit, s-a reținut că, în perioada mai 2016 – iulie 2023, ar fi recrutat o persoană vătămată minoră și, profitând de situația materială precară, lipsa sprijinului din partea familiei și de sentimentele de afecțiune dezvoltate de aceasta, ca urmare a relației lor de concubinaj și ulterior de căsătorie, ar fi exploatat-o prin constrângere fizică și morală, determinând-o să practice cerșetoria în folosul său, în județul Suceava. La data de 11 octombrie 2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au dispus reținerea a 3 bănuiți, pentru 24 de ore, primul cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, cel de-al doilea pentru infracțiunile de trafic de minori, exploatarea cerșetoriei și act sexual cu un minor, iar cel de-al treilea pentru infracțiunile de trafic de minori și exploatarea cerșetoriei. La data de 12 octombrie 2023, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava, cu propunerea de arestare preventivă a celor trei persoane. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române”, precizează Poliția Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*