Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

Chirurgia cardiacă minim invazivă și beneficiile acesteia

Dr. Stanislav Rurac, medic primar Cardiologie, Arcadia

În ultimul deceniu au survenit mari schimbări în ceea ce privește metodele de abord în chirurgia cardiacă. Dacă până nu demult toate intervențiile chirurgicale erau efectuate prin sternotomie, adică tăierea sternului, acum din ce în ce mai multe operații sunt realizate prin metode minim invazive.

Primele intervenții cardiace minim invazive au fost realizate prin ministernotomie (secționarea parțială a osului stern), dar actualmente cea mai mare parte a acestor operații este realizată prin minitoracotomie, adică o incizie intercostală de mici dimensiuni care permite abordarea structurilor inimii, în special a celor valvulare. Acest abord este posibil datorită unui instrumentar chirurgical special, sistem optic performant, așa că aceste operații se realizează prin abord direct (direct view), video-asistat sau total endoscopic.

În momentul de față, prin aceste metode sunt abordate următoarele patologii:

  • Repararea sau înlocuirea valvei mitrale și/sau valvei tricuspide;
  • Închiderea defectului de sept atrial;
  • Protezarea valvulară aortică;
  • Protezarea multivalvulară;
  • Chirurgia aortei ascendente;
  • Extirparea mixomului cardiac;
  • Bypass aortocoronarian (MIDCAB);
  • Reintervenții;
  • Proceduri hibride.

 

Inciziile sunt realizate în funcție de structura sau structurile cardiace abordate. Astfel, în cazul patologiei valvei aortice și/sau a aortei ascendente, abordul se face prin toracotomie anterioară. Pentru celelalte patologii, abordul este prin toracotomie antero-laterală sau laterală (incizie periareolară, submamară sau axilară).

 

Beneficiile chirurgiei cardiace minim invazive

 

Beneficiile chirurgiei cardiace minim invazive față de chirurgia cardiacă convențională sunt legate de reducerea importantă a traumei chirurgicale a peretelui toracic. Aceste beneficii includ:

  • Păstrarea integrității cutiei toracice;
  • Risc de sângerare scăzut;
  • Dureri mai mici;
  • Risc redus de infecții;
  • Reducerea numărului de zile de spitalizare;
  • Mobilizare mai rapidă cu restricții fizice mai puține;
  • Scurtarea perioadei de recuperare cu 3-4 săptămâni;
  • Efect estetic excelent, datorită inciziilor mici.

Chirurgia cardiacă minim invazivă se realizează în siguranță în Spitalul de Cardiologie Clinică și Intervențională Arcadia.

Pentru programări, pacienții au la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.

 

 

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*