Duminică 03 Martie 2024, Actualizat acum 62 zile 12:00 am

Dispneea, simptom al bolii de reflux gastroesofagian erozive pe hernie hiatală

Dr. Sebastian Ralea, medic specialist Chirurgie generală cu competențe în Chirurgie bariatrică și metabolică, Arcadia

Dr. Sebastian Ralea, medic specialist Chirurgie generală cu competențe în Chirurgie bariatrică și metabolică, Arcadia

O pacientă în vârstă de 69 de ani a fost luată în evidența Serviciului de Chirurgie generală Arcadia în septembrie 2022 după o urmărire în Gastroenterologie pentru boală de reflux gastroesofagian erozivă pe hernie hiatală, refractară la tratament conservator corect condus, manifestată de aproximativ 3-4 ani. Hernia hiatală presupune ascensionarea stomacului din abdomen în mediastin, adică porțiunea mijlocie a toracelui.

O particularitate a acestui caz este faptul că pacienta, în contextul unor dificultăți respiratorii cauzate de patologia enunțată – hernia hiatală, manifestate prin dispnee, a fost considerată depresivă. Progresiv, de-a lungul anilor, pacientei i-a fost instaurat un tratament care a evoluat până la o asociere de 4 medicamente antidepresoare. Acest tratament este urmarea faptului că după instaurarea fiecărui nou medicament antidepresor simptomatologia respiratorie, adică dispneea pacientei, nu se ameliora și se considera că depresia nu este suficient de bine controlată medical.

În urma bilanțului specific acestei patologii gastrointestinale și având în vedere absența răspunsului la tratament conservator corect condus timp de mai mulți ani, pacienta a fost operată în noiembrie 2022, practicându-se cura chirurgicală laparoscopică prin fundoplicatură – procedeul Nissen. Evoluția postoperatorie a pacientei a fost una bună. La 2 săptămâni după intervenția chirurgicală au dispărut simptomele respiratorii prezente în preoperator, pacienta urmând să se prezinte în continuare la controalele de rigoare.

Urmărirea postoperatorie a unui astfel de caz presupune o consiliere nutrițională adecvată pentru a învăța pacientul să mănânce fără să se expună la riscuri cauzate de valva antireflux care îngustează trecerea alimentelor din esofag în stomac. De asemenea, urmărirea postoperatorie presupune în egală măsură și o urmărire a evoluției bolii de reflux gastroesofagian al cărei tratament eficient trebuie confirmat la câteva luni după intervenție printr-un tranzit baritat eso-gastro-duodenal. Nu în ultimul rând, se va urmări evoluția leziunilor de esofagită preexistente intervenției, cauzate de boala de reflux gastroesofagian, urmărire care presupune controale endoscopice seriate.

Pentru programări, pacienții au la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.

www.arcadiamedical.ro

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*