Joi 20 Iunie 2024, Actualizat 12:00 am

Câtă minte să ai? Șofer beat, drogat și fără permis, la volan, cu trei copii în mașini

Un bărbat a urcat la volanul unei mașini, în care avea trei copii, deși era beat, drogat și cu permisul reținut. În cursul serii de vineri, polițiștii suceveni au identificat un caz în care iresponsabilitatea unui șofer și încălcarea legislației contravenționale și penale puteau să producă urmări din cele mai grave la nivelul siguranței rutiere.

Din fericire, rolul proactiv al polițiștilor și prezența echipajului rutier în trafic au dus la prevenirea unor evenimente nedorite. Astfel, la data de 19.05.2023, în jurul orei 20:45, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Suceava – B.D.N.E. în timp ce efectuau o acțiune pe raza municipiului Suceava, judeţul Suceava, au observat în trafic un autoturism care se deplasa pe str. Curtea Domnească, având direcția de deplasare către str. Vasile Alexandri.

Având în vedere informaţiile deţinute la nivelul Serviciul Rutier Suceava – Biroul Drumuri Naționale și Europene, cu privire la faptul că șoferul nu are drept de a conduce vehicule pe drumurile publice, având permisul de conducere reţinut, prin punerea în funcţiune a semnalelor acustice şi luminoase ale autospecialei de poliţie, s-a procedat la oprirea acestuia, la intersecția dintre str. Curtea Domnească cu str. Vasile Alexandri.

După declinarea calității și înmânarea actului de identitate, la volanul autoturismului marca a fost legitimat un bărbat în vârstă de 37 ani, cu domiciliul în sat Sfântu Ilie, comuna Șcheia, judeţul Suceava, iar pe bancheta din spate se aflau 3 (trei) copii minori, doi copii fiind ai conducătorului auto și celălalt al surorii sale.

Conducătorul auto a recunoscut faptul că nu are permisul de conducere asupra sa întrucât i-a fost reținut și nu are dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice întrucât este cercetat într-un alt dosar de cercetare penală pentru infracțiuni la regimul rutier.

Șoferul a fost condus la sediul Serviciului Rutier Suceava, unde a fost verificat în baza de date, constatându-se faptul că figurează la rubrica drept de a conduce – cu restricţii suspendat.

La sediul unității de poliție, conducătorul auto a fost testat cu etilometrul din dotarea Serviciul Rutier Suceava, iar rezultatul a fost de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.305 lei.

În continuare, conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager, aflat în dotarea Serviciului Rutier Suceava, acesta indicând rezultat pozitiv la Cocaine.

Având în vedere rezultatul indicat de aparatul DrugTest, șoferul a fost condus la Spitalul Județean Sf. Ioan cel Nou Suceava, secția U.P.U., unde i-au fost prelevate probe biologice necesare în vederea determinării prezenței în organism a substanțelor psihoactive.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul D.N.E. Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată” faptă prev. şi ped. de art. 335 alin. 2 Cod Penal și „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a unor substanţe psihoactive” faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. 2 Cod penal.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*