Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

O femeie s-a aruncat de la etaj după o ceartă cu soțul

O femeie s-a aruncat de la etaj după o ceartă cu soțul. Nefericitul incident a avut loc joi, la Gura Gumorului. Cei doi s-au luat la ceartă după ce femeia a întârziat acasă. Ajunsă în apartamentul în care locuiește cu soțul, în chirie, între cei doi a avut loc o ceartă spontană. Femeia s-a enervat și s-a aruncat pe geamul dormitorului, fiind sub impulsul momentului.

Bărbatul, aflându-se într-o altă încăpere, a auzit zgomotul produs de geam în timpul deschiderii, iar când a revenit în dormitor a văzut-o pe soția sa pe pervazul geamului intenționând să sară. A încercat să o oprească pe aceasta prinzând-o de o mână, însă nu a reușit să o țină, astfel că femeia a reușit să sară, aterizând pe solul acoperit cu iarbă abundentă din fața geamului, suferind leziuni minore.

La faţa locului s-a prezentat un echipaj al ambulanţei, care a acordat primele îngrijiri medicale, victima fiind transportată la Spitalul orășenesc Gura Humorului, de unde a fost transportată la Spitalul județean Suceava în vederea efectuării unor investigații mai amănunțite. Polițiștii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, amenințare și vătămare corporală din culpă.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*