Marti 05 Martie 2024, Actualizat acum 64 zile 12:00 am

Tratamentul chirurgical laparoscopic al herniei hiatale

Dr. Sebastian Ralea, medic specialist Chirurgie generală, Arcadia

Dr. Sebastian Ralea, medic specialist Chirurgie generală, Arcadia

Hernia hiatală este o afecțiune care presupune ascensionarea stomacului din abdomen în mediastin (porțiunea mijlocie a toracelui) prin alunecare sau rostogolire prin hiatusul esofagian (orificiul diafragmatic, care permite trecerea esofagului înspre stomac).

Cauza acestei afecțiuni este slăbirea mijloacelor de fixare a stomacului în abdomen, cauzată, printre altele, de creșterea presiunii în cavitatea abdominală, care poate surveni din mai multe cauze: obezitate, accese de tuse în mod repetat, vărsături etc. De asemenea, hernia hiatală poate avea și cauze congenitale (orificiu diafragmatic larg din naștere, brahiesofag – esofag mai scurt decât normal), leziuni în zona diafragmatică sau slăbirea musculaturii diafragmatice.

Printre simptomele herniei hiatale se numără:

  • refluxul gastroesofagian (o senzație de arsură retrosternală care poate fi percepută și ca o formă de durere în piept sau epigastrică);
  • disfagia (dificultăți de înghițire a alimentelor);
  • dispneea (dificultăți de respirație);
  • eructația (râgâiala).

 

Un pacient în vârstă de 32 de ani a ales Spitalul Multidisciplinar Arcadia pentru o boală de reflux gastroesofagian invalidantă, pe hernie hiatală refractară la tratamentul conservator corect condus. La data primei consultații de Chirurgie generală, în decembrie 2020, pacientul evoca o suferință zilnică tradusă prin senzație de arsură retrosternală, cauzată de refluxul gastroesofagian, care dura deja de mai mulți ani.

 

Pacientul a fost investigat specific și operat pentru hernie hiatală în februarie 2021, practicându-se cura chirurgicală laparoscopică a herniei hiatale conform procedeului Nissen. În urma acestei intervenții, pacientul s-a prezentat la controalele postoperatorii propuse. Cu ocazia ultimului control din noiembrie 2022, când pacientul a efectuat un examen radiologic cu ingestie de substanță de contrast, s-a constatat absența refluxului gastroesofagian, starea clinică a pacientului fiind extrem de bună în absența oricărui tratament antiacid.

 

Urmărirea postoperatorie a unui astfel de caz presupune:

  • consiliere nutrițională adecvată pentru a învăța pacientul să mănânce fără să se expună la riscuri cauzate de valva antireflux care îngustează trecerea alimentelor din esofag în stomac;
  • urmărire a evoluției bolii de reflux gastroesofagian al cărei tratament eficient trebuie confirmat la câteva luni după intervenție printr-un tranzit baritat eso-gastro-duodenal;
  • urmărirea evoluției leziunilor de esofagită preexistente intervenției, cauzate de boala de reflux gastroesofagian, urmărire care presupune controale endoscopice seriate.

 

Pentru programări, pacienții au la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.

 

www.arcadiamedical.ro

 

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*