Sâmbătă 24 Februarie 2024, Actualizat acum 54 zile 12:00 am

FOTO Polițiștii suceveni au sărbătorit de ziua lor în mijlocul oamenilor

201 ani de atestare documentară a Poliției Române, peste 1000 de copii, adolescenți, părinți și bunici care s-au bucurat deopotrivă de expoziții de tehnică, autospeciale și echipament dar și de activități și jocuri interactive, premii și multă dezinvoltură.

Este, de fapt, ceea ce ne-am dorit toți cei din cadrul IPJ Suceava când am organizat cel mai amplu eveniment de marcare a Zilei Poliției Române din ultimii ani, tocmai pentru că momentele de bucurie aniversară se pot îmbina în mod evident și cu cele mai bune rezultate operative din ultimii ani.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava, Serviciului Rutier, Biroului Siguranță Școlară, Biroului pentru Protecția Animalelor, Serviciului Criminalistic, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și luptătorii Serviciului Acțiuni Speciale au organizat în data de 25.03.2023, în intervalul orar 12:00 – 14:00 activități interactive, concursuri cu premii și au oferit momente speciale pentru peste 1000 de tineri.

Simularea unei cercetări a locului faptei a specialiștilor criminaliști, laboratorul de educație rutieră, aparatura de microcipare a polițiștilor din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor sau procedurile și dotarea ,,mascaților” din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale au stârnit interesul celor care au dorit să marcheze alături de polițiștii suceveni Ziua Poliției Române.

Nu puteau sa lipsească de la un astfel de eveniment de amploare câinii polițiști, atracția celor mici și nu numai. Specializați pe diverse segmente de intervenție, prietenii noștri necuvântători și-au făcut și de aceasta dată datoria și au adus bucuria în sufletele copiilor prezenți la activități. O singură concluzie putem creiona….în ceea ce privește arhiva fotografică toți polițiștii am fost “învinși” în mod detașat de exemplarele polițiste canine. Dar nu e cu supărare…sunt într-adevăr o prezență deosebită și deosebit de eficientă în ceea ce înseamnă întreg spectrul privind siguranța cetățeanului.

În urma activităților desfășurate, veștile bune nu continua sa vină! La Suceava vor veni în curând peste 500 de polițiști tineri și dornici să  valorizeze principiile legale și sociale. Cel puțin declarativ…marea majoritate a copiilor și-au manifestat admirația față de această nobilă profesie, de polițist și au promovat dorința ca în viitor să o îmbrățișeze. Noi nu uităm promisiunile și îi așteptăm în rândurile noastre cu spirit inovativ, cu energia noii generații, cu tot ceea ce înseamnă plus-valoare pentru dezvoltarea unei instituții care trebuie sa răspundă unor provocări tot mai intense.

Un moment inedit l-a reprezentat serbarea zilei de naștere a lui Șerban. Un copil în egală măsură deosebit prin rezultate la învățătură și disciplină dar și prin pasiunea față de tot ceea ce înseamnă ,,Poliție” și dreptate. Filonul valorilor sociale trebuie standardizat și promovat intens, astfel încât, în zi de sărbătoare, de Ziua Poliției Române și de Buna Vestire, dar și în momentul aniversar al lui Șerban, polițiștii i-au organizat un moment pe care nu îl va uita prea curând. După un bine-meritat ,,La Mulți Ani!”, mascații Serviciului pentru Actiuni Speciale au oferit un tort cu însemne stilizate ale poliției sărbătoritului. A fost momentul în care evenimentul a scăpat puțin de sub control, tot din vina noastră care nu am ținut cont de capacitatea de empatie a sărbătoritului și de dorința sa de a împărtăși bucuria aniversării cu ceilalți copii prezenți. Spre bucuria tuturor, ne-am adaptat rapid, iar un cuțit văzut în alte situații ca un obiect periculos ne-am ajutat să porționăm tortul sărbătoritului și să bucurăm participanții.

La final, veșnicele momente tragi-comice ale copilăriei în care copiii mai vor a …,,suta oară”…să mai urce în autospeciala de poliție și să pornească semnalele acustice și luminoase, fiind foarte serioși în plecarea în misiune contra ,,celor răi”.

Doamnele și domnișoarele își fac curaj și solicită o fotografie binemeritată cu polițiștii Serviciului Acțiuni Special.

Câinii polițiști sunt constați în reprezentații și oferă momente speciale de dresaj și celor mici care au ajuns la finalul activităților.

Mare noroc că avem câte ceva pentru toți. Insigne, broșuri, cărți, diplome obiecte promoționale de birotică, jucării. Toate … aproape gratis … răspunzi doar la o întrebare privind siguranța personală și reguli de prevenire a criminalității.

Bilanțul: peste 1000 de copii și adolescenți participanți, multă harmălaie și bucurie, momente inedite și o realitate care dă speranțe de pozitivism: Avem cu ce…e doar de datoria noastră să stimulăm acest tip de abordare și să lucrăm împreună pentru acest deziderat comun – siguranța comunitară.

Sursa: Comunicat IPJ Suceava


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*